Bogdan Despescu a ajuns miercuri dimineață la sediul Guvernului și i-a predat premierului Mihai Tudose raportul  cerut de șeful Executivului.

Șeful Executivului a primit, marți, din partea ministrului de Interne, Carmen Dan, solicitarea de demitere din funcție a șefului Poliției Române, în urma scandalului legat de pedofilul angajat al Poliției.

Decizia a fost luată după cazul polițistului pedofil de la Brigada Rutieră din Capitală.

„Am trimis primului ministru propunerea de schimbare a șefului Poliției Române, Bogdan Despescu. L-am propus în locul lui pe Cătălin Ioniță, actualul șef al DGA, având un mandat explicit de a finaliza această diagnoză de sistem”, a anunțat Carmen Dan.

Totodată, ministrul de Interne i-a cerut șefului de la Omoruri „să facă un pas în spate”.

Ministrul de Interne a anunțat, într-o conferință de presă că polițistul-pedofil Eugen Stan scapă de o acuzație. O faptă din 2009 s-a prescris, astfel că agentul acuzat de mai multe infracțiuni de agresiune sexuală nu va mai putea fi cercetat în acel dosar.

Polițistul pedofil ar mai fi suspectat în 15 cazuri, comise începând cu anul 2009 și pentru care nu a fost găsit până în prezent un autor. „Într-un final, şi-a recunoscut faptele. Sunt două fapte pe care le-a recunoscut, una din 2012 şi cele din 5.01.2018. Este reţinut pentru 24 de ore şi va decide procurorul să mearga la instanţă, nu va fi dus în seara asta, din câte ştiu eu, cred că mâine (marţi-n.r.)”, a declarat avocatul agentului, la sediul Poliţiei Capitalei.

Citește și: Cum a scăpat poliţistul pedofil. A violat o fetiţă în 2012, dar nu a fost găsit, deşi existau imagini

Urmărește-ne pe Google News