Premierul a declarat că Banca Naţională poate şi trebuie să intervină în privința deprecierii leului, dar nu a făcut-o, întrebat cum se explică creşterea cursului euro în condiţiile unei perioade de creştere economică traversată de România.

”În luna aprilie, Banca Naţională, în înţelepciunea ei, a spus băncilor din România că sunt bune, sunt solide şi nu mai au nevoie să ţină 10% depozite, poate să fie la 8%, ceea ce ne-a disponibilizat 500 de milioane de euro, dintre care 280 (de milioane de euro – n.r.) deja au plecat din ţară. Ei au avut lei, au schimbat în euro ca să-i scoată din ţară. Tot băncile au creat acest lucru, nu am ceva, neapărat, împotriva băncilor, este un proces normal.  Banca Naţională, practic, le-a dat voie să externalizeze, să scoată din rezerve 500 de milioane „, a afirmat Tudose.

Premierul afirmă că este nevoie de o întâlnire cu cei de la BNR.

„Am tot tras semnale de alarmă cu ce se întâmplă în sistemul bancar. Eu cred că va trebui să avem şi o discuţie foarte serioasă cu Banca Naţională despre ce se întâmplă şi cam care ar trebui să fie rolul Băncii Naţionale. Nu putem interveni ca Guvern peste Banca Naţională. Fiecare este în dreptul lui, va trebui să avem o discuţie foarte serioasă”, a declarat Tudose

Premierul Tudose nu a exclus nici varianta „unei răzbunări a unei părţi a sistemului bancar”, și spune că acest lucru s-ar întâmpla ”datorită faptului că-i punem să plătească taxe”.

„Fiindcă, după ce am fost foarte determinaţi pe această zonă, ştiţi, ia ghiciţi ce?, au început să aibă profit. La nouă luni sunt pe profit toate”, a mai spus Tudose.

Leul a scăzut la un nou minim istoric în fața euro, moneda europeană fiind cotată la 4,6551 lei pe unitate la cursul oficial anunțat de către Banca Națională a României (BNR).

Citește și: Atenție, șoferi! Specialiștii spun că iarna aceasta se va face o deszăpezire…periculoasă: autoritățile vor folosi sare fără nisip!

Urmărește-ne pe Google News