„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință extraordinară începând cu ora 13:30. În urma acesteia, prefectul județului Tulcea, Dan Munteanu, a ordonat activarea grupului de suport tehnic pentru inundații la nivelul județului Tulcea care s-a deplasat în regim de urgență la fața locului pentru o analiză completă a situației de fapt”, a anunțat ISU Tulcea.

Potrivit constatărilor de la fața locului, ruperea digului nu pune în pericol obiective economice, terenurile inundate fiind agricole. 

„În vederea gestionării situaţiei de urgenţă, dar şi a operativităţii în teren, transportul materialelor, utilajelor şi al pompierilor militari, precum şi al voluntarilor din partea comunităţii locale se va face cu ajutorul unui operator privat care deţine un bac ce poate suporta o încărcătură mărită”, transmite ISU.

Potrivit publicației locale Tulcea Noastră, digul are o breşă de circa 8-10 metri, dar se lărgeşte permanent, fiind în situaţie critică. Oamenii din zonă spun că suprafaţa inundată până la acest moment depăşeşte 200 de hectare şi că era o zonă în care se practică agricultura bio, prin fonduri europene.

Urmărește-ne pe Google News