Intervenţia a avut loc într-un spital din Noua Zeelandă şi  a fost considerată un succes, tumoarea, de mărimea unei mingi de fotbal şi care cântărea cât o treime din greutatea  micuţului, fiind eliminată fără complicaţii din abdomenul acestuia. Chirurgul şef  al echipei medicale care a declarat  că  acesta nu ar fi supraviţuit fără intervenţia chirurgicală şi ca se aşteaptă la o recuperare totala.

 
 

Urmărește-ne pe Google News