Astfel, povestea tunelului secret de la Castelul Corvinilor, are cel puțin trei legende, una mai interesanta decât cealaltă, conform Ziarului Hunedoreanului.

Una dintre legende spune că tunelul ar fi fost săpat acum mai multe sute de ani și că acesta ar fi pornit de sub una dintre încăperile castelului sau din apropierea monumentului (de pe Dealul Sânpetru – locul unei aşezări preistorice) şi ar fi fost îndreptată spre Cetatea Devei, aflată la aproape 20 de kilometri de Hunedoara. Mitul este legat de faptul că în Dealul Cetăţii Devei au fost în trecut mai multe intrări în galeriile miniere, ale cărori intrări pot fi văzute. Într-o variantă a poveştii se spune că tunelul a fost săpat de prizonierii turci şi era folosit pentru deplasarea armatelor care apărau castelul şi cetatea.

“O astfel de legendă nu este confirmată prin documente, iar până în prezent nu s-a descoperit, în urma cercetărilor arheologice întreprinse asupra încăperilor şi sălilor Castelului Corvinilor, urmele unui tunel”, a precizat, pentru sursa citată, Ioan Bodochi, muzeograf la Castelul Corvinilor.

O a doua variantă vorbește despre faptul că tunelul este, de fapt, o prelungire a fântânii din interiorul curții, săpată în stâncă de trei prizonieri turci, care ar fi fost ucişi din ordinul Elisabetei Szilagyi, soţia lui Ioan de Hunedoara, după ce au dat de apă. De fapt, susţin reprezentanţii Muzeului Castelului Corvinilor, fântâna adâncă de aproape 30 de metri ar fi fost o cisternă, iar apa care se vede pe fundul ei este apă de ploaie.

„Lăsând la o parte legenda, există mai multe teorii despre zidirea fântânii. Una dintre ele provine de la cei care au cercetat-o în secolul XIX, şi au oferit primele date despre castel. Unul dintre cercetători afirma că a săpat zece metri în adâncime, pe fundul ei, şi constata că fântâna este de fapt o cisternă, prelungită printr-un alt tunel care duce către râu, şi că nu s-a găsit izvor în stânca masivă”, relata, recent, muzeografa Delia Roman.

Despre existența unui tunel la Castelul Corvinilor există și o a treia legendă, inspirată din povestea documentată a Barbarei (Anei) Torok, soţia lui Ioan Torok, un fost nobil care a stăpânit Castelul Corvinilor în secolul XVI. Domniţa a fost executată pentru adulter, iar trupul femeii a fost aşezat într-un sicriu de cleştar şi ascuns în tunelul care ar face legătura dintre Castelul Corvinilor şi o biserică din vecinătatea monumentului: fie biserica reformată, fie o biserică aflată în trecut în grădina Castelului Corvinilor, numită „biserica popilor roşii”, despre care nu se cunosc detalii.

Castelul Corvinilor va fi restaurat prin fonduri europene în valoare de 22 de milioane de lei, durata de implementare a proiectului fiind de peste 5 ani.


EXCLUSIV / Când poți să-ți faci pașaport fără să stai la coadă. Vara e ”omor” la ghișee, joia și vinerea după prânz e lejer

 
 

Urmărește-ne pe Google News