„În urmă cu 10 ani m-am întâlnit cu un reprezentant al unui hipermarket pentru a-mi pune produsele pe rafturile lui. Mi-a zis în franceză: Să fiți mulțumiți că vă primim astfel de produse într-un magazin ca acesta pentru că produsele românești sunt proaste și nespălate. I-am spus în limba română că mă simt jignit de spusele sale. Iar acum, ca si atunci nu am acces în acel lanț de hipermarketuri”, a spus Minea.

Românii nu sunt respectați

Atât supermarketurile cât și hipermarketurile care sunt prezente pe piața locală nu respectă consumatorul român și nici producătorul local, este de părere Dragoș Frumosu, președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).

„Aceste hipermarketuri și supermarketuri nu respectă consumatorul român, iar acest lucru s-a văzut la reducerea TVA.  A fost o perioadă de o lună-două, în care au încercat să respecte după care majoritatea preţurilor au revenit la normal. Nu respectă nimic!”, a afirmat Frumosu.

Reprezentantul producătorilor români spune că lipsa de respect față de producător se vede și în impunerea acelor taxe suplimentare şi procente peste preţul de vânzare a producătorului, ceea ce înseamnă la raft cu cel puţin 30% mai mult.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Prețuri umflate

Frumosu este convins că produsele românești au adaosuri mai mari în hipermarketuri pentru a fi dezavantajate față de cele care provin din import.

„Adaosul comercial impus produselor româneşti trebuie să fie la un nivel similar cu cel adresat produselor din import, iar o lege în acest sens trebuie să protejeze producătorii români. Sunt convins că produsele româneşti au procente mai multe din punct de vedere al adaosurilor la raft decât produsele importate”, a mai spus președintele FSIA.

Dacă România ar avea reglementări facute cu cap, efectele acestora ar trebui să se vadă în prețuri la raft mai mici, a mai afirmat Dragoș Frumosu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
FANATIK.RO
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
Drumul din România considerat o autostradă din antichitate. I se mai spune și Calea lui Traian, s-a mers pe ea de peste 1500 de ani, este străbătută și azi
FANATIK.RO
Drumul din România considerat o autostradă din antichitate. I se mai spune și Calea lui Traian, s-a mers pe ea de peste 1500 de ani, este străbătută și azi
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Observatornews.ro
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI