Turbulențele în aer limpede reprezintă un fenomen care este uneori greu de prevăzut şi care, conform experţilor, cunoaşte o amplificare pe fondul schimbărilor climatice.

Acestea sunt asociate cu o modificare a curenţilor de aer care afectează stabilitatea aeronavei în zbor.

Specialiștii arată că acestea pot fi provocate de furtuni, mişcări de aer în jurul munţilor, fronturi de aer rece sau cald sau chiar de jetstreamuri – vânturi puternice care circulă în jurul Pământului la anumite latitudini.

„Chiar dacă meteorologii deţin instrumente excelente pentru prezicerea turbulenţelor, acestea nu sunt perfecte şi se pot produce turbulenţe neaşteptate”, a declarat pentru AFP Thomas Guinn, profesor la Universitatea Aeronautică Embry-Riddle din Florida, Statele Unite.

Fenomene bruște, produse în zone lipsite de nori

În ceea ce priveşte zborul de marţi, „primele elemente par să indice turbulenţe în aer limpede, cel mai periculos tip de turbulenţă”, a transmis potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Însoţitorilor de Bord CWA, care reprezintă câteva zeci de mii de însoţitori de bord.

Conform specialiștilor, aceste turbulenţe produse în „aer limpede” sunt definite drept „turbulenţe bruşte şi semnificative ce se produc în zone lipsite de nori şi provoacă zdruncinarea violentă a aeronavei”, potrivit Agenţiei de Aviaţie Civilă a Statelor Unite (FAA).

Aceste fenomene sunt definite ca fiind „deosebit de problematice deoarece sunt întâlnite adesea în mod neaşteptat şi frecvent, fără să existe indicii vizuale care să-i avertizeze pe piloţi în legătură cu acest pericol”, conform FAA.

„Decesele produse în timpul zborurilor comerciale sunt foarte rare”

Într-un raport din 2021 al Consiliului naţional pentru siguranţa transporturilor din SUA se arată că turbulenţele continuă să reprezinte „o cauză semnificativă a accidentelor şi rănirilor”.

Cu toate acestea, „decesele asociate turbulenţelor produse în timpul zborurilor comerciale sunt, din fericire, foarte rare”, a precizat Paul Williams, profesor de ştiinţe atmosferice la Universitatea din Reading, Anglia. Acesta a declarat că „nu a existat niciun deces legat de turbulenţe în timpul unui zbor comercial după 2009′.

Însă, potrivit cercetărilor sale, schimbările climatice înrăutățesc frecvenţa turbulenţelor. „Schimbările climatice cresc diferenţa de temperatură dintre polii reci şi tropicele calde”, acestea din urmă „încălzindu-se mai rapid decât polii la altitudini de croazieră”, a explicat Williams. „Acest efect provoacă mai multă forfecare în jeatstrem, ceea ce generează mai multe turbulenţe”.

Potrivit lui Paul Williams, turbulenţele severe în „aer limpede” din Atlanticul de Nord au crescut deja cu 55% începând din anul 1979.

„Ultimele noastre previziuni indică o dublare sau chiar o triplare a turbulenţelor severe în jetstremuri în următoarele decenii, în cazul în care clima continuă să se încălzească conform aşteptărilor”, a adăugat el.

Profesorul Thomas Guinn îi sfătuiește pe pasagerii avioanelor să-şi ţină centurile de siguranţă cuplate cât mai mult timp posibil. În astfel de situații, riscul de accident este mult mai mic, arată specialistul.

Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat, marţi, perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane şi la rănirea altor câteva zeci.

Aeronava, un Boeing 777-300ER, transporta 211 pasageri şi 18 membri ai echipajului. Zborul în cauză a plecat luni de la Londra, cu destinaţia Singapore, şi a fost deviat marţi spre Bangkok, unde a efectuat o aterizare de urgenţă, potrivit Reuters.

Ultimul accident mortal al Singapore Airlines a avut loc în octombrie 2000, când un avion s-a prăbuşit pe o pistă închisă în timpul decolării din Taiwan, iar 83 de persoane au murit. Singapore Airlines a avut în total 7 accidente, potrivit înregistrărilor făcute de Aviation Safety Network.

FOTO: X

 
 

Urmărește-ne pe Google News