”Acest domn, în mod nedemn, este parlamentar al României. Într-o ţară în care instituţiile statului ar funcţiona, în secunda doi după publicarea acelui interviu, Serviciul Arme ar fi trebuit să fie la uşa domnului parlamentar şi să îi confişte armele, dacă acesta le deţine, pentru că prin ceea ce a spus public reprezintă un pericol la securitatea cetăţeanului”, a afirmat Turcan, într-o conferinţă de presă. Ea a menționat că deputatul reprezintă un pericol la securitatea cetăţeanului, prin ceea ce a spus public.

Întrebată ce ar trebui să păţească Rădulescu în cazul în care armele despre care vorbea sunt de colecţie, Turcan a spus: „Atunci ar trebui să i se facă un test psihologic”.

Parchetul General a deschis dosar penal pe numele lui Cătălin Rădulescu, după declarațiile controversate făcute în ultimele zile. Afirmațiile deputatului au fost criticate și de președintele PSD, Liviu Dragnea. 

Dosarul in rem pe numele lui Cătălin Rădulescu a fost deschis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la infracțiunea de tulburare a liniștii și ordinii publice, ca urmare a declarațiilor făcute de Cătălin Rădulescu. Măsura vine la o zi după ce  IPJ Argeș s-a autosesizat și a anunțat că va verifica armele deținute de Rădulescu, după ce acesta a spus că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie.

Declarațiile lui Cătălin Rădulescu au fost criticate și de președintele PSD, Liviu Dragnea. Acesta a spus că afirmațiile deputatului sunt „necuvenite” și „foarte periculoase”.

”Un om nu se poate juca cu acele afirmaţii, ameninţând că le foloseşte şi în acelaşi timp să aibă dreptul de a purta, în mod legal, arme de foc”, a spus Dragnea. Liderul social-democrat a mai precizat că PSD nu este de acord cu un astfel de comportament.

Urmărește-ne pe Google News