Turcescu l-a oprit pe Liviu Dragnea după ce acesta a susținut o declarație de presă pe holul Camerei Deputaților, la finalul ședinței de plen.
”Eram în piață, după cum vedeți. Am auzit la radio în urmă cu jumătate de oră, de convocarea plenului. Vreau să îmi spuneți de ce nu ați fost dumneavoastră la ora 17.00 la ședință. Eu am venit. Am ajuns la și trei minute. Dumneavoastră de ce nu ați ajuns?”, i-a spus Turcescu lui Dragnea.
Liviu Dragnea i-a răspuns că a avut alte treburi de făcut. De altfel, liderul PSD spusese jurnaliștilor că ”poate că a greșit că nu a venit în plen, dar a pregătit declarația de presă pe care urma să o facă”.
”Sunteți președintele Camerei Deputaților. Dacă ne-ați convocat pe noi, cu 45 de minute înainte, de erau vreo 35 de speriați pe aici, în sală, dumneavoastră de ce nu ați venit la acest circ”, a continuat Turcescu, nervos.
La insistența deputatului PMP, președintele Camerei a ridicat și el tonul: ”Domnule Turcescu, v-a ieșit acest circ. Continuați. Eu nu particip la chestia asta. Nu faceți dialog cu mine, aici”, a spus liderul PSD, arătând că Turcescu ar trebui să vorbească cu fața la camerele de televiziune și nu cu el.
”Asta este o țară normală, pe care ne-o propuneți, împreună cu guvernul Grindeanu?”, a replicat Turcescu.
Liviu Dragnea a repetat că nu dorește să intre într-un dialog cu el. ”Trebuia să faceți acest dialog în campanie, nu v-a ieșit, îmi pare rău”, a spus Dragnea, întorcându-i spatele.
”Ar trebui să vă fie rușine”, i-a mai spus Turcescu președintelui Camerei.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!