Potrivit Autorității pentru Tehnologia Informației și a Comunicațiilor din Turcia, decizia interzicerii Rutube a fost luată pe 25 februarie, adică înainte de izbucnirea manifestațiilor împotriva președintelui Recep Tayyip Erdogan.
Autoritatea turcă reponsabilă de domeniul telecomunicațiilor a subliniat că Rutube a încălcat legea care interzice plasarea de reclame pentru cazinouri și jocuri de noroc pe platformele online disponibile în Turcia.
„Pariurile ilegale pot fi folosite pentru finanțarea terorismului. În plus, pariurile ilegale și jocurile de noroc reprezintă o infracțiune”, a precizat Autoritatea pentru Tehnologia Informației și a Comunicațiilor din Turcia.
Anterior, autoritățile turce au restricționat accesul la rețelele sociale Instagram, TikTok, X și YouTube.
Turcia este afectată de proteste începând din 19 martie în urma arestării și interzicerii în alegerile prezidențiale a primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu. Aproximativ 1.900 de manifestanți au fost reținuți până acum.