„Un doliu naţional de o zi a fost decretat mâine (vineri, 2 august) pentru a exprima sprijinul nostru cauzei palestiniene şi solidaritatea noastră cu fraţii şi surorile noastre palestiniene”, a anunţat şeful statului turc pe rețeaua X, deplângând „martiriul” lui Haniyeh, relatează Agerpres.

Erdogan a condamnat miercuri „asasinatul perfid” al „fratelui” Ismail Haniyeh, acţiune a „barbariei sioniste”, potrivit lui.

Liderul Hamas, care a locuit frecvent în Turcia înainte de 7 octombrie, a fost primit în aprilie, la Istanbul, de Erdogan, un susţinător fervent al grupării teroriste.

Miercuri seară, la Istanbul, mii de persoane au denunţat uciderea șefului Hamas într-un atac atribuit Israelului la reşedinţa sa din Teheran.

Un avion care transporta corpul lui Haniyeh a sosit joi la Doha, după funeraliile sale de la Teheran, la care au participat mii de persoane, a relatat canalul qatarez Al Jazeera.

FOTO: Prrofimedia

Urmărește-ne pe Google News