Turcia propune înghețarea războiului pe linia actuală a frontului și organizarea în mod obligatoriu, în 2040, a unui referendum privind politica externă a statului ucrainean. Referendumul ar trebui să aibă loc sub monitorizare internațională în toate regiunile ucrainene, inclusiv în cele ocupate de Rusia în momentul înghețării războiului, scrie publicația independentă Novaia Gazeta Europe.

Turcia își dorește ca Ucraina să ofere garanții că nu va adera la un „bloc” până în 2040, cel mai probabil la NATO, iar Rusia să renunțe la obiecțiile sale față de aderarea țării vecine în Uniunea Europeană.

Planul prevede, de asemenea, organizarea unui schimb de prizonieri după principiul „toți pentru toți” și asumarea angajamentului de neamestec în treburile interne.

În plus, Turcia le propune Rusiei și Statelor Unite să se angajeze reciproc că nu vor recurge în nicio circumstanță la arme nucleare și să reînnoiască Tratatul de reducere a armelor strategice (START-3).

Sursa citată de Novaia Gazeta Europe spune că Turcia caută să obțină sprijin pentru acest plan în rândul unor state europene și în Sudul Global.

O conferință privind pacea în Ucraina este prevăzută să aibă loc pe 15-16 iunie la Bürgenstock, Elveția, la solicitarea Kievului. Elveția intenționează să invite peste 100 de țări la eveniment, inclusiv Rusia, dar conducerea de la Moscova a declarat deja că nu este interesată.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat acum doi ani propriul plan de pace, în zece puncte, care prevede în principal retragerea tuturor soldaților ruși și restabilirea integrității teritoriale a țării sale, inclusiv în Crimeea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (6)

Balcan20_brs.   •   14.04.2024, 14:20

Nu stiu daca Turcia care este deja membra intr-o alianta militara , este indreptatita sau constienta de ceea ce propune Ucrainei. Asa cum a inceput si se desfasoara razboiul , incheerea unei paci , nu se poate face decat cu aplicarea si respecterarea dreptului international si a deptului tratatelor , conventiilor si conferintelor internationale. Precum si a tuturor principiilor si drepturilor survenite prin organizatiile si aliantele militare si politice la care lumea este parte . La care se adauga principiul teritorialitati naturale si statale , la care Ucraina este parte si din care a izvorat si inzvorase insasi existenta tuturor statelor si natiunilor lumi.

parpalache   •   12.04.2024, 11:17

Aștia se contrazic de la o „știre”la alta!Pâna acum se comunica ca Elveția a fost cu inițiativa organizarii unei conferințe de pace in Elveția și ca Zelenski a pus condiția(participarii Ucrainei),de... neinvitarea Rusiei!Iar acum ni se comunica ca cica ar fi vrut sa invite și Rusia, dar cica Rusia ar fi comunicat ca„nu e interesata”!Propaganda!Iar conferința aia din Elveția- se contureaza tot mai clar doar ca o manevra de a arunca praf in ochii cetațenilor din țarile NATO- ca sa justifice de ce cheltuie atâtea fonduri pentru Ucraina-țara care nu e membra NATO!

    VolodimirZelenski   •   12.04.2024, 13:20

    Propaganda e ceea ce scrii tu pe aici. Cu dictatorii nu se discuta.

BONY   •   12.04.2024, 07:30

Plan rezonabil,atata doar ca referendul va trebui sa fie organizat in toata lumea,pe unde s-au refugiat milioane de oameni din calea razboiului...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI