Potrivit televiziunii de stat din Turcia, o unitate militară aflată în apropierea graniţei, a continuat să lovească ţinte siriene pe durata întregii nopţi.
Guvernul turc a refuzat deocamdată să comenteze veridicitatea acestor informaţii.
Anterior, membrii Executivului declaraseră că „acţiunile agresive” ale Siriei au devenit o ameninţare reală pentru securitatea naţională şi a cerut aprobarea Parlamentului pentru operaţiuni militare în afara teritoriului naţional.
„Turcia nu are niciun interes să intre într-un război cu Siria. Dar suntem capabili să ne protejăm graniţele şi vom reacţiona dacă este necesar”, a declarat Ibrahim Kalin, consilier al primului ministru turc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News