„Proiectul nostru naţional «Steel Dome» (Domul de oţel) va permite integrarea sistemelor noastre de apărare antiaeriană, a senzorilor şi a armelor într-o singură reţea”, a declarat Haluk Görgün, preşedintele SSB, într-o înregistrare video difuzată de agenția sa.

Dotat cu un sistem de sprijin cu inteligenţă artificială, proiectul va fi condus de actori publici din industria de apărare precum Aselsan, Rokatsan şi MKE, precum şi de organizaţia publică de cercetare Tubitak Sage.

Contactată de AFP, SSB a refuzat să ofere detalii suplimentare despre proiect.

Potrivit televiziunii publice TRT Haber, „Domul de oţel” va fi conceput ca o „umbrelă de securitate” care va acoperi întregul spaţiu aerian turc pentru a răspunde ameninţărilor „de la altitudini foarte joase la cele mai înalte”, precum şi de la „rază foarte scurtă la rază lungă”.

Ankara se remarcă de mai mulţi ani prin proiecte de apărare ambiţioase, inclusiv drone şi avioane de luptă. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, îşi reiterează în mod regulat dorinţa de a consolida industria de apărare a țării sale cu avioane şi sisteme construite de companii locale, notează AFP.

„Proiectele pe care le-am lansat cu ani în urmă se transformă acum în avioane, tancuri, nave şi rachete care sunt o sursă de mândrie pentru noi toţi. Turcia scrie literalmente o epopee în industria de apărare”, s-a lăudat Erdogan într-un discurs ținut acum câteva luni.

Urmărește-ne pe Google News