Uriașul mitingul electoral, la care s-au adunat 1,7 milioane de oameni, vine cu o săptămână înainte de alegerile prezidențiale din 14 mai, despre care analiștii politici spun că reprezintă cel mai dificil test politic cu care se confruntă Erdogan în cele două decenii de când domină politica turcă.
Pe măsură ce sondajele arată o cursă tot mai strânsă între Erdogan și candidatul comun al opoziției, Kemal Kilicdaroglu, criticii au făcut paralele cu circumstanțele care au adus la putere partidul său AK, cu rădăcini islamiste, în 2002, tot într-un scrutin marcat de teme precum inflația ridicată și tulburări economice, semnalează agenția Reuters.
„Am oferit locuri de muncă, hrană și case”
În fața mulțimii de 1,7 milioane de persoane care s-a strâns lângă aeroportul Ataturk din Istanbul, președintele turc a insistat pe realizările sale politice și pe faptul că a urcat fiecare treaptă pe scara politică – primar în Istanbul, premier și acum președinte.
„În 21 de ani, am oferit locuri de muncă și hrană celor 21 de milioane de persoane (n.r. – populația Istanbulului) care fac parte din populația noastră. Am construit 10,5 milioane de case noi în 21 de ani și am oferit familiilor o casă”, a spus Erdogan, citat de Anadolu.
El a criticat opoziţia turcă pentru ceea ce a numit retorica ostilă despre dronele autohtone şi dronele de luptă şi s-a angajat să consolideze şi mai mult industria de apărare a ţării. Dronele Bayraktar au fost decisive în primele luni în eforturile Ucrainei de a rezista în fața atacurilor rusești.
În ceea ce privește energia, Erdogan a reamintit de rezervele de gaze naturale și petrol în valoare de miliarde de dolari descoperite în zona Mării Negre și în zona Gabar din sudul Turciei, care au fost puse la dispoziția națiunii turce.
„Pregătim Istanbulul pentru Secolul Turciei, iar Istanbulul va fi locomotiva pentru ascensiunea Secolului Turciei”, a adăugat el.
Sondajele arată o cursă foarte strânsă
Primul tur al alegerilor prezidențiale din Turcia va avea loc duminică, 14 mai. Pe buletinul de vot, oamenii vor avea de ales între președintele Recep Tayyip Erdogan, candidatul comun al opoziției Kemal Kilicdaroglu, dar și Muharrem Ince și Sinan Ogan.
Sondajele sugerează că votul ar putea merge într-un al doilea tur, iar unele arată chiar că Erdogan este în urma lui Kilicdaroglu. Acest lucru indică profunzimea unei crize a costului vieții declanșată de politicile sale economice neortodoxe, menționează Reuters.
Oponenții președintelui au promis că vor anula multe dintre schimbările pe care Erdogan le-a produs în Turcia, schimbări care provin din viziunea sa despre o societate pioasă, conservatoare și un jucător regional ferm. Ei îl descriu pe Erdogan drept un lider autoritar obsedat de putere.
După ce a supraviețuit unei tentative de lovitură de stat în 2016, Erdogan a lansat o represiune care a dus la încarcerarea a peste 77.000 de persoane înainte de a primi un verdict. De asemenea, autoritățile au concediat sau suspendat 150.000 de angajați la stat. Grupurile pentru drepturile presei spun că Turcia a devenit pentru o vreme „cea mai mare închisoare de jurnalişti din lume”.
Guvernul lui Erdogan a spus că epurarea a fost justificată de amenințări din partea susținătorilor puciului, precum și a grupărilor teroriste Statului Islamic și a Partidului Muncitorilor din Kurdistan.
Pe lângă scrutinul prezidențial, duminica viitoare, 24 de partide politice și 151 de candidați independenți luptă pentru locuri în parlamentul turc, format din 600 de membri.
vudejea • 07.05.2023, 23:48
Toata opozitia turca s-a unit pentru a putea sa-l combata pe Erdogan, toata opozitia intr-un singur candidat si nu cred ca o sa reuseasca. Un lider, un om ce cauta binele propriului popor nu un vandut intereselor straine.Ma amuza ca multi il considera dictator in conditiile in care alegerile sunt evident libere, democratice! Spalatoria il prezinta astfel pentru ca nu face pe plac americanilor or liderilor UE. Articolul vorbeste de inflatie record in schimbul valutar :)) , dar raportat la valute, preturile s-au mentinut, tot cu 1 dolar cumperi acelasi lucru, chiar daca mai scump in lire turcesti...Artificii economice... In Ro aceasta inflatie nu se regaseste in schimbul valutar ci in pretul de cumparare, de la 0,2 dolari kg de ceapa la 1,2 dolari acelasi kilogram ! Aceasta este adevarata inflatie in toate economiile occidentale...Inflatia reala, cea adevarata, e dementiala si trebuie inteles adevarul adevarat, anume ca nu lucrurile s-au scumpit ci banii s-au ieftinit, hartia igienica tinde spre adevarata valoare, minunile nu dureaza prea mult, orice sistem isi gaseste echilibrul-energia cinetica tinde la zero ! Crah-ul ce urmeaza e de necuprins ! Bani emisi din burta, fara acoperire reala in aur or in bunuri si servicii, o sa-si regaseasca locul firesc, in intestinul gros! Banii turcesti, atati cati sunt, sunt reali acum, complet acoperiti in bunuri si servicii ! Astfel de economii o sa fie mai putin afectate de ce urmeaza. Radeti cumva de turci? La urma de tot se rade bine
Rahan5 • 07.05.2023, 22:49
Cea mai vizibila / importanta greseala a lui Erdogan este ca NU a permis ca sa aiba deja un Succesor in Functia de Sef al Statului. Daca era rezonabil Erdogan NU participa la Alegeri nici acum 4 ani si ii lasa locul unui succesor politic !. Prin modul egoist de a se comporta, (in privinta cedarii locului unui Succesor), Erdogan arata ca seamana cu dictatori de genul Hitler care s-a inconjurat de ,,slugi loiale" si a facut tot ce a putut ca sa NU existe un Succesor la nivel de Sef de Stat. (Goering nu era un Succesor ci o jalnica sluga) Erdogan, inca de acum 4 ani putea sa se retraga de la Guvernare si sa se ocupe de Organizarea Partidului, mai ales fata de ce sanatate are. Dar NU !. Dupa Dezastrul de la Cutremur pe Erdogan (peste 50.000 de morti in Turcia) il mananca pielea (la varsta 70 de ani si mai ales cu o sanatate precara) sa mai participe o data !.
seaman651 • 07.05.2023, 20:38
Are realizari foarte bune: o rata a inflatiei de neegalat (decat de Venezuela), o interventie prompta la cutremur, o fratie cu Putler, care l-a salvat in timpul loviturii de stat...
Mazavalt • 13.05.2023, 12:58
seaman651 • 07.05.2023, 20:38
Are realizari foarte bune: o rata a inflatiei de neegalat (decat de Venezuela), o interventie prompta la cutremur, o fratie cu Putler, care l-a salvat in timpul loviturii de stat...
Asta Miting nu ce se "organizeaza" prin Bucuresti.....
Mazavalt • 13.05.2023, 12:57
seaman651 • 07.05.2023, 20:38
Are realizari foarte bune: o rata a inflatiei de neegalat (decat de Venezuela), o interventie prompta la cutremur, o fratie cu Putler, care l-a salvat in timpul loviturii de stat...
Multam fain. Ce dovada excelenta am in fata ca spalarea de creier functioneaza EXCELENT... *** ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.