Cele 20 de autobuze electrice au costat 50,1 milioane
de lei (10,6 milioane de euro).

A fost înființată și o nouă societate de transport
local, Transport Urban Public (TUP), al cărei acționar unic este Consiliul
Local.

Autobuzele care compun flota noii societăți au dotări moderne, cu camere de supraveghere video, sistem GPS, rampe speciale pentru persoanele cu dizabilități, aer condiționat, Wi-fi și sistem de e-ticketing, a declarat primarul Cristian Matei.

Potrivit primarului din Turda, începând cu anul 2020 se vor introduce cardurile electronice care vor fi distribuite gratuit și vor înlocui vechile abonamente.

Cristian Matei a spus că a fost nevoie de înființarea
unei noi companii, care să fie subordonată Consiliului Local Turda, deoarece
transportul public era asigurat, până acum, de un operator privat.

”S-a realizat un studiu de oportunitate din care a
reieșit că, pentru accesarea de fonduri europene, este indicat să fie un
operator public de transport în comun în Turda, aparținând municipalității”, a
precizat edilul.

Biletele și abonamentele pentru transportul în comun nu vor crește, iar traseele și orarul de circulație vor rămâne aceleași după înființarea noii companii de transport public Turda.

Dacă în Turda lucrurile par să meargă șnur, în București, există probleme mari cu licitația celor 100 de tramvaie electrice.

 
 

Urmărește-ne pe Google News