Comentează„Libertatea” a participat, la începutul lunii, la tura Transcarpatica 2020 unde, timp de patru zile, șoferii s-au aventurat pe trasee grele, într-o cursă în care fiecare participant e un căștigător, deși avem un singur premiu: peisajele montane care îți taie răsuflarea.
Vârfurile Ștubeaua, Fratoșteanu și Cindrel, Valea Oltului și Valea Frumoasei au fost doar câteva repere aflate anul acesta pe traseul offroad.
La intrare în Cârtișoara, aliniate ca în showroom, opt mașini de teren torc ca niște feline. E prima strigare din Tura Transcarpatica din acest an. Se stabilește ordinea în care se pornește, în funcție de experiența șoferilor, strategic, ca la o echipă de fotbal. Apoi, se pun stațiile pe aceeași frecvență, ca să se poată comunica. Toată lumea știe programul primei zile: Go!
George Miriță este organizatorul și va fi deschizător de drum. Călăuza, cum îi place să-și spună. „Am găsit o descriere a unui domn care a trăit prin 1930, înaintea Primului Război și spunea că o călăuză este omul care-ți explică locurile. Dacă tu nu știi pe unde te duci, pe unde-ți petreci timpul, nu știi cum se cheamă locul, nu e nicio diferență între tine și celelalte animale care pasc prin preajmă …”, povestește George, care explică, astfel, și de ce și-a botezat inițiativa „Călăuza offroad”.
„Lasă
locul așa cum ți-ai dori să-l găsești”
„La
drumul în ac de păr, facem stânga! Păstrăm distanța, că e
praf”, anunță prin stație. Se tot adună kilometri prin pajiști,
văi, dealuri, goluri alpine. Transcarpatica înseamnă
Transfăgărășan, Transalpina, Transcindrel și Strategica, dar se
merge foarte puțin pe asfalt. Mașinile grele cer drumuri pe măsură,
așa că se merge aproape
doar pe cele forestiere.
Prânzul se ia la aproape 2000 de metri altitudine și 18 grade Celsius. Din mașini răsar masă pliabile, care se umplu rapid cu mâncarea adusă de-acasă. Cu burta plină, parcă și pozele ies mai bine, așa că toată lumea se învârte acum după cel mai bun cadru. Mașini și oameni, pe acoperișul lumii.
Se pornește din nou la drum. Nu înainte de a aduna și sticlele lăsate în urmă de alții.
Lasă locul nu așa cum l-ai găsit, ci așa cum ți-ai dori să îl găsești. Dacă vrei să te duci într-un loc frumos și curat, lasă-l curat. Chiar dacă nu e sticla ta, nu e doza ta de bere, nu le lăsa acolo. Strângi gunoiul tău și lași ce ai găsit acolo, nu e nicio diferență prea mare între tine și cine a fost înainte ta.
George Miriță:
După alte două ore de urcat pieptiș și coborât cu grijă, se ajunge la locul de campare. A fost prima zi. Dragoș face cafea pentru toată lumea dintr-un aparat-minune cu presiune de 12 bari. Dușurile portabile, cu presiune și ele, sunt o altă inveție care amintește de civilizație. În schimb, corturile sunt clasice. La fel și cărnurile de pe grătar.
O
femeie pe cai mari
Discuțiile sunt specializate. Se vorbește despre motoare, oglinzi, șasie, cabluri de ambreiaj sau accelerație, troliu. Discuția baritonală este spartă de o voce de femeie, la fel de pasionată. Elena este singura șoferiță de 4X4 din grup. „Ușor-ușor m-au acceptat. În continuare sunt oameni care se uită așa, un pic ciudat, dar nu contează așa mult. Cea mai drăguță reacție a bărbaților e când mai iau mașina cu mine la birou și mă chinui să cobor în pantofior cu toc și rochiță sau fustiță…”, glumește Elena Dumitrache.
Tânăra face de peste trei ani offroad și a investit mult în pasiunea ei. Lucrează în domeniul imobiliar și spune că drumurile de munte mai șterg din stresul de la muncă.
Când te uiți în jos și vezi un kilometru în care te-ai face ca în mașina de spălat, și vezi cum pleacă mașina și ai senzația că nu poți s-o controlezi sau s-o oprești, alea sunt cele mai dure momente… Nu pot să spun că pe mine nu mă sperie, dar îmi și place senzația per total, și sperietura aia are farmecul ei.
Elena Dumitrache:
Ce-ți
trebuie ca să faci offroad
E clar că nu e o pasiune pentru oricine. În primul rând, trebuie să ai o mașină pe care să te poți baza, adică și ceva bani de investit în asta. În plus, îți trebuie abilități bune de șofer, dar și capacitatea de a renunța la confort.
„Trebuie să ai un minim de bagaj tehnic, un minim de cunoștințe. Trebuie să știi să desfaci o roată, să repari o roată, să astupi o gaură, dacă se întâmplă, să știi poate să pui un colier la o mașină. Nu toate mașinile sunt noi, scoase din fabrică… La mine și la prietenii mei cu care facem lucrul ăsta, teama asta de a zgâria mașina sau de a o murdări a dispărut. Dacă avem un incident neprevăzut, îl tratăm ca pe un lucru de care o să ne aducem aminte. Dacă am pățit o pană: bă, mai ții minte anul ăla când ai făcut tu o pană și ne-am băgat în noroi să scoatem roata? Atunci se fixează în memorie mult mai ușor”, glumește Călăuza.
Mișcarea
anti-all inclusive
Rossa este una dintre participantele la Transcarpatica 2020 care nu și-ar fi închipuit că i-ar plăcea vreodată o astfel de aventură. Este copilotul soțului ei, Jianu. „Eu nu sunt tipul de stat în natură așa, dar m-am simțit foarte bine… Când eram în Italia, mergeam la mare și era cu total altceva. Dar mi-a plăcut și nu a fost inconfortabil”, spune italianca într-o română perfectă.
Cel mai bine simți că trăiești și simți aroma vieții când ești în mijlocul naturii. Când faci totul cu mâna ta, când faci mâncărica, îți tai roșioara, pui și faci focul… Atunci simți că trăiești. La all inclusive te duci, te pui pe scaun, ai plătit, ți-au adus ăia totul… unde-i feelingul ăla wow?
Jianu Culic:
În toate cele patru zile, ne-am întâlnit pe traseu cu mai multe echipaje de turiști străini, germani sau polonezi. România devine o destinație de offroad tot mai dorită. „Ce Mongolia, fratele meu?”, glumește George. Și în spatele lui se deschide un spectacol de verde crud, albastru și alb – pădure, cer și apă.
„Avem o țară foarte foarte frumoasă pe care unii nu o văd și aș dori să participe și alții la astfel de aventuri în munte, deoarece au foarte multe lucruri de învățat. Atât din punctul de vedere al supraviețuirii, al condițiilor, cât și din punctul de vedere al peisajului, al naturii, pe care mergând pe stradă, pe asfalt, nu reușești să le vezi”, spune și Ovidiu Lazăr, un alt participant, care cunoaște munții țării ca în palmă. A ieșit la pensie și acum se poate dedica pasiunii de o viață.
În ultima seară, deasupra focului clocotește ceaunul cu gulaș. Alături se vorbește cu patos despre priveliști și despre obiceiuri din străbuni. În general, despre ce ne place să numim eterna și fascinanta Românie.