Am ales un loc nu tocmai departe de casă, situat în apropierea graniţei dintre Ungaria şi Austria. La marginea Câmpiei Panonice, în Burgenlandul austriac, am stat două zile la vila Vita Pannonia, un stabiliment de patru stele de lângă Pamhagen.
Am fost uimiţi să descoperim în sătucul turistic ridicat în pustietate tot ce are nevoie o familie iubitoare a sportului, a vieţii active: bungalowuri (curte, living, chicinetă, baie, un dormitor pentru adulţi şi unul pentru copii), biciclete ori maşinuţe electrice oferite fără costuri suplimentare, alei amenajate prin pădure, unde am putut alerga, dar şi admira păuni sau căprioare, lac pentru plajă şi înot, două lacuri pentru pescuit, parc de aventură, zone de călărie, terenuri de baschet, volei şi fotbal şi restaurante cu specific austriac şi unguresc.
Copiii au fost încântaţi pentru că au putut vizita grajdurile cailor şi ale poneilor şi că au putut mângâia iepuraşii care ronţăiau iarba pe marginea aleilor. Şi pentru că două zile ni s-au părut puţine pentru o ieşire în Austria, am completat vacanţa cu o vizită la Viena.
Am fost îndrumaţi spre hotelul Daniel, un imobil mai special, situat chiar lângă Palatul Belvedere. De ce spunem mai special? Pentru că am rămas uimiţi când am văzut că duşul e într-un colţ al camerei şi că are pereţii… transparenţi. Aşa că, dacă mergeţi cu iubitul sau iubita, e de bine, dacă sunteţi cu colegul de serviciu, nu mai e aşa de bine!