Uzbekistanul, stat din Asia Centrală, a demarat o campanie numită ”Uzbekistan: Călătorie sigură garantată”, prin care promite 3.000 de dolari drept compensații pentru fiecare turist care se infectează cu noul coronavirus în vacanță. Banii sunt acordați pentru plata serviciilor medicale într-un spital uzbek. Pentru a primi plata, turiștii trebuie să rezerve serviciile printr-un ghid local.
Oferta este destinată doar țărilor sigure din punct de vedere epidemiologic, precum China, Japonia sau Coreea de Sud, scrie Insider.com.
Cipru, Bulgaria, Elveția
Nu este singurul caz: Cipru și-a deschis granițele în luna iunie pentru o serie de state și promite că va acoperi costurile de cazare, mâncare, băutură și medicație pentru vizitatorii care devin pozitivi în timpul șederii lor.
Bulgaria a ales, la rândul său, să nu mai taxeze turiștii pentru șezlonguri, umbrele și chiar și mese la unele dintre cele mai populare plaje, conform sursei citate.
În Elveția, Geneva Tourism a lansat ”Cutiile Geneva” (Geneva Boxes), care conțin experiențe în oraș și pachete de cazare care sunt cu până la 65% mai ieftine față de prețurile obișnuite.
Promoții în Mexic și Thailanda
În Mexic, orașul Cancun a lansat campania ”Vino la Cancun 2 x 1” (Come to Cancun 2 x 1), prin care sunt oferite două nopți gratuite de cazare la fiecare două plătite. De asemenea, turiștii primesc înapoi banii de bilet astfel încât să mai aducă pe cineva cu ei.
În Thailanda, Cape Fahn Hotel de pe insula Koh Samui a demarat o promoție prin care ”Cumperi 1 și primești 1 gratis” pentru vilele sale cu piscină. Reducerile primite pot fi folosite pentru viitoare vacanțe în lanțul hotelier.
Turism la jumătate
Potrivit unui sondaj realizat recent de IATA – una dintre cele mai mari organizații de transport aerian – 45% dintre cei intervievați au spus că speră să călătorească la câteva luni după ce pandemia va trece, în vreme ce 33% au indicat că vor evita să călătorească din cauza riscurilor.
Joanna Lord, director de marketing Skyscanner – un motor de căutare axat pe turism – spune că stimulentele, în special prețurile mici, sunt o metodă simplă de a crește cererea, însă în timp, turiștii vor deveni mai concentrați pe siguranță decât pe preț.