China “furnizează” cei mai mulți turiști la nivel mondial. E o piață care a crescut spectaculos de la 4,5 milioane de turiști, în 2000, la 150 de milioane, în 2018, conform Organizației Mondiale a Turismului.

Anual, chinezii cheltuiesc în țările străine în care călătoresc 277 de miliarde de dolari, adică 16% din totalul sumei lăsate de turiștii din întreaga lume.

De când a izbucnit epidemia de coronaviroză, grupurile de turiști chinezi au “dispărut”. În China a fost interzis turismul de masă, iar locuitorilor din toate regiunile li s-a recomandat să stea acasă, ca să nu răspândească virusul.

Țările care și-au închis granițele

Rusia și-a închis granițele pentru grupurile de turiști chinezi încă de acum câteva zile, iar în ultimele 24 de ore, după ce Organizația Mondială a Sănătății a declarat “urgență mondială” din cauza coronavirusului, SUA și Australia au anunțat că nu mai permit accesul niciunei persoane care a călătorit în China, cu excepția cetățenilor americani, respectiv australieni și a rudelor acestora.

Și Singapore, Mongolia și Coreea de Nord și-au închis total sau parțial granițele.

În plus, o serie de companii aeriene și-au suspendat zborurile către și dinspre China, iar altele le-au redus drastic, eliminând o serie de destinații catalogate drept foarte periculoase – acele zone unde sunt concentrate cele mai multe cazuri de îmbolnăviri.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Australia, printre cele mai afectate

De obicei, chinezii călătoresc în grupuri și multe agenții își câștigă grosul banilor din organizarea de tururi destinate lor. În lipsa clienților chinezi, agenții din întreaga lume se află în impas financiar.

Australia este una dintre țările cel mai afectate. 9,4 milioane de turiști au vizitat Australia anul trecut, iar dintre ei, 7,96 au fost chinezi! Doar aceștia au lăsat în țara de la antipozi 21,95 de miliarde de dolari, echivalentul a 32,7 miliarde de dolari australieni.

Turismul mondial, lovit grav de lipsa grupurilor de turiști chinezi ținute acasă de epidemia de coronavirus. Pierderile sunt uriașe
Turiști chinezi în Melbourne, la ”Lacul roz”

Proprietarul unei agenții de turism din Queensland a declarat pentru cnn.com: “toate vacanțele rezervate din China au fost anulate, am pierdut 15 tururi programate în februarie. Chinezii reprezintă 20% din afacerea mea”.

Alte țări lovite grav de lipsa grupurilor de turiști chinezi sunt Thailanda, Vietnam, Coreea de Sud și Japonia. În zona Asia-Pacific, 51% dintre turiști sunt chinezi.

În Thailanda, oamenii de afaceri trag obloanele

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

De la izbucnirea epidemiei, 1,3 milioane de chinezi și-au anulat vacanțele programate pentru februarie și martie în Thailanda. Ca urmare, o serie de antreprenori din turism din Bangkok, Phuket, Chiang Mai sau Pattaya și-au suspendat activitatea pe termen nedeterminat, începând cu 1 februarie.

Pierderile în industria turistică sunt estimate de autoritatea de profil din Thailanda la 3 miliarde de dolari.

Turismul mondial, lovit grav de lipsa grupurilor de turiști chinezi ținute acasă de epidemia de coronavirus. Pierderile sunt uriașe
Turiști chinezi în Chiang Mai, Thailanda

Și Japonia, unde chinezii reprezintă 27% din totalul turiștilor și lasă 15,6 miliarde de dolari anual, se confruntă cu un val de anulări. O companie din Tokyo susține că peste 20.000 de chinezi au renunțat la pachetele turistice rezervate.

Industria de turism din Europa și SUA nu depinde în așa mare măsură de chinezi, însă tot este afectată.

Franța, de exemplu, primește anual vizita a 2 milioane de turiști chinezi. În lipsa lor, se așteaptă la “pierderi enorme”.

Fotografii: EPA

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI