Jandarmii argeșeni din cadrul Postului Montan Arefu au fost sesizați luni, 12 iulie, prin apel 112, că în zona barajului Vidraru, cât și pe coborâre spre cetatea Poenari, se află mai mulți urși pe carosabil.

La ieșirea din primul tunel după baraj, jandarmii găsit o ursoaică, împreună cu puii, dar și turiști care hrăneau animalele sălbatice aruncându-le mâncare din autoturism.

„Animalele sălbatice au fost îndepărtate, iar șoferul autoturismului, un bărbat din municipiul București, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei pentru «hrănirea animalelor sălbatice de către orice persoană fizică, cu excepția celor care au calitatea de administrator al fondului cinegetic» conform art. 5 lit. t., din HCL Arefu nr. 21/2020”, a transmis Jandarmeria Argeș, într-o postare pe Facebook.

Jandarmeria Argeș recomandă turiștilor care tranzitează sau campează în zonele frecventate de animale sălbatice să evite contactul cu acestea și, mai ales, să nu le hrănească.

 
 

Urmărește-ne pe Google News