Bakari Henderson, în vârstă de 22 de ani, turist american a fost omorât în bătaie de un grup de 10 bărbați în timp ce vizita insula Zakynthos din Marea Mediterană, una dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor,
Bakari a fost la un bar joi seara, cu prietenii săi, când un bărbat sa apropiat de el și cei doi au început să se lupte. Bătaia a continuat și în afara barului după ce echipa de securitate a localului le-a cerut să plece.
Citește și: Margareta Pâslaru, umilită de francezi! Ce-a ajuns să facă după ce aceștia au râs de ea
Două persoane, un cetățean sârb de 32 de ani și un cetățean grec de 34 de ani, au fost arestate, iar poliția caută și alte persoane care ar fi fost implicate în conflict.
„Poliția greacă din Zakynthos a anunțat ambasada SUA despre moartea unui cetățean american, vineri dimineața”, a anunțat Departamentul de Stat al SUA într-o declarație.
Henderson a absolvit recent Universitatea din Arizona cu o diplomă de licență în domeniul finanțelor și antreprenoriatului. Președintele Universității din Arizona, Robert C. Robbins, și-a exprimat condoleanțele într-o declarație.
„Toți cei de la Universitatea din Arizona sunt șocați și întristați de pierderea ultimului nostru absolvent, Bakari Henderson. Inimile și rugăciunile noastre sunt cu prietenii și familia”, a spus Robbins. „Nu-mi pot imagina simțul profund al pierderii pe care trebuie să-l simtă la moartea sa prematură. Este întotdeauna o tragedie când o viață tânără se termină înainte de a începe cu adevărat”.
Zakynthos este o insulă pe coasta de vest a Greciei continentale, este populară printre turiști pentru plajele de pe coastă și peșterile marine, fiind și una dintre destinațiile preferate ale românilor.
Citește și: Răzvan Simion, îngrijorat pentru iubita sa, Lidia Buble: „Mi-e teamă să nu se rănească”