VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Sergentul major Kantapong Huadsri, în vârstă de 49 de ani, de la Secţia de Poliţie Lumpini, din Bangkok, este acuzat că l-a împuşcat mortal pe francez, cu două focuri trase în pelvis şi în piept, conform bangkokpost.com.

Cei doi bărbaţi, care se cunoșteau de mai bine de un an, au consumat împreună alcool, iar la un moment dat s-au certat din cauza unei femei, într-un bar dintr-o populară zonă turistică din capitala thailandeză.

După ce franezul s-a mai calmat și a plecat, Kantapong l-a urmărit până în holul de la primul etaj al unei clădiri rezidențiale din centrul orașului Bangkok, unde l-a împușcat.

Kantapong Huadsri s-a predat, la câteva ore după crimă, şi chiar şi-ar fi recunoscut deja fapta, fiind imediat audiat de colegii săi, dar și concediat din rândurile forțelor de ordine.

Poliţia susţine că bărbatul a mai fost condamnat pentru împuşcarea unei alte persoane, în urmă cu şase ani, iar acum se cercetează și motivul pentru care acesta mai făcea în continuare parte din efectivele poliţiei.

În luna august, un turist francez a fost ucis şi tranşat de un student indian. Cei doi erau amanți.

FOTO -Rescue Vajira & Facebook.com


Citește și… Cine este atacatorul din Strasbourg. Un localnic de 29 de ani, cunoscut de autorități pentru infracțiuni care nu au legătură cu terorismul


 

Urmărește-ne pe Google News