Bărbatul plecase duminică dimineaţa din satul Omalos, situat pe un platou în districtul regional Chania, a relatat luni postul public de radio şi televiziune din Grecia ERT, citând autorităţile.

Urma să ajungă în satul de pescari Sougia, aflat la peste 30 de kilometri distanţă, însă duminică după-amiază, soția sa l-a dat dispărut. Conform relatărilor din presă, acesta o sunase anterior şi îi spusese că nu se simte bine.

Cadavrul bărbatului a fost găsit într-o râpă din apropierea plajei Sentoni, pe o potecă ce se îndreaptă spre defileul Trypti, potrivit ERT. Pompierii au localizat corpul turistului după ce au detectat semnalul telefonului său mobil.

Autorităţile presupun că acesta s-a rătăcit şi a luat-o pe un drum greşit.

Bărbatul este al şaselea turist care își pierde viața în Grecia în ultimele săptămâni, după ce a pornit într-o excursie. Alte trei persoane sunt date dispărute de peste o săptămână, după ce au plecat în drumeţii.

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley, care a dispărut pe 5 iunie, în timp ce se afla în vacanță cu soția în Grecia, a fost găsit mort patru zile mai târziu. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi.

Autorităţile şi localnicii au încercat să avertizeze turiştii să nu subestimeze căldura intensă din Grecia, mai ales la orele amiezii.

Urmărește-ne pe Google News