„Opt oaspeți care se aflau pe insulă pe cont propriu sau cu un tur privat au ratat ultima cursă, prin urmare nu au respectat ora de îmbarcare la bord, ora locală 15.00”, a transmis linia de croazieră americană, precizând că, „deși aceasta este o situație nefericită, oaspeții sunt responsabili și trebuie să se asigure că se întorc la navă la ora anunțată, care este comunicată prin interfonul navei și afișată chiar înainte de a ieși de pe navă”.

Cei opt pasageri sunt blocați de șapte zile pe insula africană și au cerut ajutorul jurnaliștilor americani ca să ajungă acasă.

Norwegian Cruise Line a mai transmis că pașapoartele pasagerilor au fost predate agenților portuari locali pentru ca oaspeții să le ridice. Linia de croazieră a precizat că turiștii sunt responsabili pentru costurile de a ajunge în următorul port de escală, pentru a se reîntoarce pe navă.

Blocați la 9.591 de kilometri distanță de casă

Doi dintre pasageri, Jill și Jay Campbell, din Carolina de Sud, se află acum la 9.591 de kilometri distanță de casă. Ei s-au filmat și le-au cerut ajutorul jurnaliștilor americani.

Cei doi povestesc că erau într-o ușoară întârziere după plimbarea pe insula São Tomé şi Príncipe, dar ghidul i-a asigurat că nava nu va pleca din port fără ei.

„Le-am spus că mai avem foarte puțin timp la dispoziție pentru a ajunge pe vas, dar ei ne-au asigurat că nu este nicio problemă. «Vă putem lua și într-o oră», ne-au spus”, a precizat Jay.

Pasagerul a mai declarat că șeful portului local l-a contactat pe căpitan pentru a-i spune că pasagerii erau pe drum, dar că vor întârzia. Nava era încă în port când s-au întors, dar pasagerii nu au mai fost lăsați să urce la bord, spune Jay.

„Șeful portului a încercat să contacteze nava, dar căpitanul ambarcațiunii a respins apelul. Am trimis e-mailuri către Norwegian Cruise Line (compania care a organizat croaziera). Am sunat la numărul de urgență al serviciului clienți, iar reprezentanții companiei NCL ne-au spus că singura modalitate prin care putem lua legătura cu nava este să le trimitem e-mailuri, doar că ei nu răspund la e-mailurile noastre”, a mai spus Jay Campbell.

Familia Campbell a declarat pentru WPDE că grupul a rămas fără medicamente și că majoritatea pasagerilor nu aveau carduri de credit acceptate în São Tomé și Príncipe, așa că au cheltuit mii de dolari de pe cardul Visa pentru cazare și produse esențiale pentru grup.

Grupul va încerca în continuare să ajungă în Senegal, unde nava este programată să facă escală marți.

 
 

Urmărește-ne pe Google News