Potrivit sursei citate, este vorba de Hotelul Hefaistos din Mamaia, care are trei stele.
Miercuri seară, în jurul orei 19.00, oamenii au început să se simtă rău și au sunat la 112. La hotel s-au deplasat mai multe echipaje de ambulanță, dar și de la SMURD.
Primul apel a fost dat la ora 17.57, pentru o familie formată din doi adulți și un copil de 4 ani, care prezentau vărsături și scaune diareice, potrivit ISU Constanța.
Ulterior, s-a solicitat, prin 112, la aceeaşi adresă, asistenţă medicală de urgenţă pentru încă 5 persoane cu aceeaşi simptomatologie.
„Pe durata triajului şi evaluării realizate de medicul TIM au mai fost identificați şi alți pacienți cu aceeaşi simptomatologie. La finalul intervenţiei au rezultat 15 persoane cu simptomatologie acută (vărsături şi scaune diareice)”, a transmis ISU Constanța.
Cinci pacienţi – trei adulți și doi copii – au fost transportaţi la SCJU Constanţa. Alți 10 pacienţi, dintre care un copil, au fost asistaţi la faţa locului.
Măsurile luate de ANPC
La scurt timp de la incident, la hotel au ajuns echipe mixte de la DSP Constanța, dar și de la Autoritatea Națională a Protecției Consumatorilor (ANPC).
ANPC a trimis și imagini care arată cum erau păstrate alimentele și felurile de mâncare la hotel.
În urma verificărilor, ANPC a amendat hotelul cu 15.000 de lei și a dispus închiderea temporară a blocului alimentar, a șase camere din hotel și a locului de joacă.
Foto: Replica Online
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
gigiladrea • 01.08.2024, 16:00
intotdeauna in astfel de cazuri vor ramane intrebarile de ce nu s-a facut un control de la deschiderea sezonului, nu s-au facut atunci constatarile astea grave si s-a asteptat sa intre oameni in spital ? de ce amenzile si sanctiunile sunt atat de mici ? de ce situatiile astea se repeta de 3 decenii si nu se pot reduce sau anula definitiv ? iar toate astea sunt in fisele posturilor ale tuturor guvernelor si parlamentelor noastre de emanati care isi bat joc de vietile si sanatatea populatiei de 34 de ani; in cazuri foarte rare se poate muri de la intoxicatii alimentare copii mici si batranii sunt la risc