Prejudiciul creat în acest caz este estimat la aproximativ 100.000 de euro.

Suspecții identificau cetăţeni străini în Centrul Vechi, pe care îi duceau în două restaurante, sub pretextul consumului de alcool, în compania unor diverse persoane, potrivit Poliției.

Ulterior, profitând de starea în care erau străinii după efectul băuturilor, bănuiții din acest caz le-ar fi folosit telefoanele mobile sau cardurile bancare pentru a face mai multe tranzacţii sau pentru a transfera sume de bani prin intermediul unor aplicaţii de banking către diferite conturi.

„Cercetările şi investigaţiile desfăşurate au condus către alte nouă persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunilor. Astfel, la data de 18 septembrie, au fost puse în aplicare zece mandate de aducere, emise pe numele bănuiţilor, unul dintre aceştia fiind deja sub măsura arestului la domiciliu în acest dosar”, informează Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB).

Ulterior, opt dintre cei bănuiți au fost reținuți pentru 24 de ore.

„După audieri, faţă de opt bănuiţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentaţi în faţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu propunere de punere în mişcare a urmăririi penale şi luarea altor măsuri privative de libertate”, mai arată Poliția Capitalei.

Pe 12 iunie, au fost puse în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară şi opt mandate de aducere. În urma audierilor, şase bănuiţi au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, cinci dintre aceştia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar o a șasea persoană s-a ales cu arest la domiciliu pentru aceeași perioadă de timp.

Cum acționa gruparea din Centrul Vechi

Supecții furturilor din Centrul Vechi identificau victimele, de regulă cetățeni străini, pe care îi duceau în două baruri, ca să consume alcool, alături de alte persoane, spun anchetatorii.

„Ulterior, profitând de starea vulnerabilă a acestora, cauzată de efectul consumului de alcool, le-ar fi manipulat telefoanele mobile sau cardurile bancare, efectuând mai multe tranzacții financiare sau procedau la transferarea unor sume de bani prin intermediul unor aplicații de banking, către diferite conturi”, precizează anchetatorii.

Din cercetări, s-a stabilit că, în unele cazuri, bănuiţii ar fi sustras sau ar fi luat, prin violenţă, de la cetățenii străini, anumite bunuri, inclusiv prin lipsirea de libertate a acestora.

Suspecții sunt acuzați de furt, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de tranzacţii financiare în mod fraudulos şi tăinuire.

Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News