UPDATE 13:10: Cel puţin cinci persoane au murit, circa 20 au fost rănite, iar altele sunt date dispărute, luni, după erupţia ”neaşteptată, dar nu neobişnuită” a vulcanului de pe White Island (Insula Albă) din nordul Noii Zeelande.

Numărul victimelor ar putea fi, însă, mai mare pe White Island, unde vulcanul a erupt la ora locală 14:11 (1:11 GMT), a indicat poliţia.

Dintre cele circa 50 de persoane – unele dintre acestea fiind turişti de pe vasul de croazieră ”Ovation of the Seas” – 23 au fost salvate, însă altele erau încă pe insulă, unele dintre acestea chiar pe marginea craterului, cu câteva minute înainte de momentul erupţiei.


Vulcanul de pe Insula Albă, sau Whakaari, a erupt luni
după-amiază, la ora locală 14:30, aruncând în aer o coloană masivă de abur şi
materiale piroclastice.

O serie de imagini surprinse de camerele de supraveghere și postată pe rețelele de socializare arată faptul că mai mulți turiști se aflau în interiorul craterului în momentul în care a vulcanul a început să erupă.

Un purtător de cuvânt al autorităţilor a declarat că primele
informaţii indică faptul că până la 20 de persoane au fost rănite în urma
erupţiei. 

Premierul Jacinda Ardern a anunţat că mai multe persoane sunt date dispărute în urma erupţiei vulcanului și că din primele informații se crede că în jur de 100 de persoane se aflau pe insulă sua în apropierea acesteia.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News