Nici o informaţie nouă cu privire la modul cum decurg negocierile dintre cei care i-au răpit pe turiştii din Egipt şi autorităţi. În tot acest timp, cel mai mare duşman al celor 19 persoane răpite, printre care şi românca Irina Oana Kalis, este vremea deosebit de caldă. De două zile, temperaturile în deşert nu au scăzut sub 42 de grade, fapt ce pune serios în pericol viaţa ostaticilor.
Pe de altă parte, deşi s-a localizat tabăra unde aceştia sunt ţinuţi captivi, nu s-a luat decizia unei intervenţii în forţă, deoarece răpitorii au ameninţat că îi vor ucide pe cei 19 oameni. În schimb, avioane ale armatei egiptene au primit ordinul de a survola non-stop zona unde se află agresorii şi ostaticii.