7 comentarii„Planul de măsuri” adoptat anual, pentru urmărirea turiștilor străini, viza, printre altele, „identificarea, controlarea și neutralizarea prin măsuri specifice a cadrelor și agenților de spionaj” și „depistarea și neutralizarea autohtonilor care preconizează să se folosească de prezența străinilor pentru a întreprinde acțiuni împotriva securității statului”.
De asemenea, erau analizate posibile „preocupări ale unor străini de a culege informații secrete sau de a contacta români în scop informativ” și se urmărea „depistarea celor care facilitează introducerea sau scoaterea din țară a unor materiale cu conținut denigrator”.
Toate aceste formulări, din documente desecretizate de CNSAS, indicau reale pericole din partea turiștilor străini, care, în realitate, cel puțin în cazul celor ajunși pe litoral, nu aveau corespondent în realitate. Erau vizați de Securitate și românii despre care se bănuia că pot intra în legătură cu cetățeni străini sau care aveau prieteni și purtau corespondență cu persoane din alte țări.
200 de magazine pentru străini
Cetățenii străini veneau în vacanță pe litoral, în primul rând ca urmare a prețurilor scăzute, dar și a calității serviciilor. La finele anilor 60, regimul condus de Nicolae Ceauşescu hotărâse construirea staţiunilor din sudul litoralului, care să exploateze potenţialul turistic al Mării Negre. Până atunci, litoralul avea doar câteva puncte de atracție: Constanța, Eforie și Mamaia, care rămăseseră în mare parte așa cum fuseseră construite înainte de război. Ulterior, au fost modernizate și acestea prin construirea a zeci de hoteluri.
Toată această infrastructură a permis regimului să aducă un număr important de turiști din străinătate. Aceștia aveau întâietate în fața românilor la toate categoriile de servicii. Aveau propriile hoteluri, propriile restaurante și propriile discoteci. Nu de puține ori, românii își exprimau nemulțumirea cu privire la această situație. Chiar și postul Radio Vacanţa se adaptase prezenței străinilor și emitea și în engleză, franceză, germană şi rusă.
Numărul turiștilor străini era stabilit prin acorduri semnate de Nicolae Ceaușescu cu șefii de state din celelalte țări. Astfel, dacă un acord de acest gen prevedea că în România vor veni 10.000 de turiști germani, acest lucru se întâmpla. În plin Război Rece, Ceaușescu dorea ca prin intermediul acestora să îmbunătățească imaginea României în Occident.
Pe de altă parte, Securitatea se folosea de turiștii străini pentru a obține valută. Pe întregul litoral existau magazine denumite „shop”-uri, administrate de Întreprinderea de Comerț Exterior „Comturist”, unde se puteau cumpăra produse exclusiv în valută. Românii nu aveau acces în aceste magazine pentru simplul motiv că nu dețineau valută.
La nivelul anului 1977, existau în România socialistă aproximativ 200 de unităţi comerciale de acest fel în staţiunile de pe Litoral, dar și în marile orașe unde ajungeau cetățenii străini. Într-un „shop” se găseau, în general, ţigări străine, produse de artizanat româneşti, produse alimentare „pentru export”, băuturi, dulciuri, electronice, dar se vindeau și mașini Dacia și Aro.
Problema turiștilor străini în revista Securității
Începând cu anul 1968 și până în 1989, periodicul „Securitatea” a apărut în 87 de ediții, cu o frecvență de patru ediții pe an. În ediția a doua din 1972 erau prezentate date statistice cu privire la străinii care au vizitat România în anul anterior. Astfel, în 1971, în țara noastră ar fi intrat aproape trei milioane de cetățeni străini, dintre care peste o jumătate de milion din țări capitaliste.
Cei mai mulți au fost turiști care au ajuns pe litoralul românesc. În articolul intitulat „Anul turistic 1972. Fermitate și discernământ în măsurile pe care le întreprindem”, securiștii se lăudau cu rezultatele obținute și se angajau să îndeplinească planurile de măsuri pentru identificarea „elementelor dușmănoase”. Era prezentat și cazul unui așa-zis spion din Republica Federală Germania, deghizat în turist, denumit „Grigore”.
„Înainte de a veni în România, «Grigore» a fost contactat de un cadru al Serviciului de informații vest-german. I-a recomandat să accepte în mod formal colaborarea, să rețină numele și aspectul fizic al persoanei care îl contactează, locul unde vor purta discuțiile, problemele asupra cărora va fi întrebat și sarcinile trasate.
Cu același prilej, i-a mărturisit lui Grigore că, deși securitatea română este bine organizată, mai sunt totuși portițe deschise pe unde pot infiltra oameni, pentru a culege informațiile de care aveau nevoie, adăugând că una dintre căile folosite în acest scop este turismul neorganizat.
Concluzia rămâne să fie desprinsă de fiecare ofițer al Ministerului de Interne”, se susținea în text. Revista „Securitatea” avea circuit închis, era inclusă în categoria „strict secret” și era distribuită doar la nivelul șefilor din Ministerul de Interne și de la nivel județean.
Alerta privind deturnarea unui avion
În septembrie 1972, autoritățile române au fost în alertă ca urmare a unor atenționări la nivel internațional privind pericolul deturnării unor avioane cu turiști vest-germani. Pe litoralul românesc se aflau, la momentul respectiv, 14.124 de turiști din RF Germania.
De asemenea, mai petreceau vacanța în România un număr de 60 de turiști de cetățenie arabă. Cifrele apar într-un document desecretizat, privind aprobarea unui plan de măsuri în situația în care era deturnată o aeronavă cu turiști din Germania.
Situația internațională era complicată ca urmare a asasinării, în 5 septembrie 1972, a 11 sportivi israelieni la Olimpiada de la München, de către organizația teroristă palestiniană Septembrie Negru.
Astfel, în 8 septembrie, la sediul TAROM era primit un telex cu următorul conținut: „În urma unui apel telefonic am ajuns la concluzia că este prevăzută o deturnare a unei aeronave cu reprezentanții firmei Neckermann”. Informația a fost completată că deturnarea urma să fie efectuată asupra unei aeronave dintr-o țară socialistă, care ar atinge aeroportul din Berlin.
Firma germană organiza excursii în România, folosind pentru transport aeronave TAROM. În perioada de două săptămâni ulterioară transmiterii informației, avioanele TAROM urmau să efectueze 202 curse de pe diferite aeroporturi din Republica Federală Germania, din care 88 erau închiriate de firma Neckermann.
Tot în 11 septembrie, s-a mai primit un telex de la Tel Aviv din care rezulta că cinci persoane ar fi plecat din Beirut la Atena cu intenții de deturnări de avioane. În perioada respectivă, în România se mai aflau 127 de marinari străini.
Polițiști înarmați, în fiecare avion cu turiști vest-germani
Pentru a preveni încercări de deturnare sau de răpire a unor aeronave românești a fost aprobat un plan de măsuri care prevedea, în primul rând, „încadrarea informativă” a turiștilor vest-germani pentru a se stabili „dacă în rândul lor se află persoane suspecte de deturnare”. De asemenea, urmau să se intensifice măsurile informativ-operative asupra „elementelor suspecte” din rândul cetățenilor arabi.
Securitatea a mai decis intensificarea controlului vamal asupra tuturor navelor sub pavilion arab și „prelucrarea” tuturor reprezentanților TAROM din străinătate, pentru obținerea de informații cu privire la intențiile de deturnare a aeronavelor.
A fost intensificată paza la toate aeroporturile din țară și măsurile de control corporal al pasagerilor. În fiecare avion cu turiști vest-germani, precum și cu ocazia excursiilor organizate de ONT, erau prezenți trei ofițeri de miliție dotați cu pistoale, șișuri, detectoare portabile, butelii cu substanțe chimice și cătușe.
Documentul era semnat de șefii Direcțiilor II și III din Ministerul de Interne, Emil Macri și Aristotel Stamatoiu. În final, nicio aeronavă TAROM nu a fost implicată într-un astfel de incident.
Afluența de turiști străini a încetinit în a doua parte a anilor 70 și s-a oprit în momentul în care Ceaușescu a decis să folosească toate resursele statului pentru a plăti datoria externă a țării.