Societatea pentru Exploatarea Turnului Eiffel (SETE), închisă de miercuri, ora 16:00, a transmis joi că este ”conştientă de decepţia suferită de vizitatori” şi de ”impactul” pe care îl are închiderea ”asupra imaginii oraşului şi ţării”.

Într-un comunicat, SETE și-a prezentat scuze ”tuturor, parizienilor, francezilor, precum şi turiştilor străini”, și a promis că ”face toate demersurile pentru a asigura reluarea exploatării monumentului în cel mai scurt timp posibil”, după ce au loc negocierile cu reprezentanții sindicali.

”Este regretabil că s-a ajuns aici, să pedepsim oamenii, dar am făcut totul pentru a evita asta”, a declarat Denis Vavassori, sindicalist şi tehnician în cadrul monumentului, precizând că preavizul a fost depus cu o săptămână înaintea grevei pentru a exista timp suficient pentru negocieri.

Conflictul este cauzat de condițiile de acces pentru vizitatori

La baza conflictului nu se află revendicări salariale, ci condițiile în care se face accesul turiștilor cu bilete în avans, care le permit să viziteze turnul la intervale predefinite. Aceste bilete reprezintă, din luna iulie, 50% dintre tichetele vândute, comparativ cu 20% înainte.

Sindicaliştii contestă ”cozile interminabile”, care se formează în plină căldură, la orele cele mai solicitate sau situația inversă, când lifturile urcă ”aproape goale” până în vârful monumentului şi care ar putea transporta, potrivit sindicaliştilor, vizitatori care cumpără bilet de la faţa locului.

În replică, SETE spune că timpul de aşteptare pentru vizitatorii zilnici care au cumpărat bilete în avans este ”foarte mic”, iar în cazul turiştilor care îşi cumpără biletele de la faţa locului timpul de aşteptare este similar cu cel de anul trecut.

Societatea spune că este dispusă să experimenteze, în luna august, o soluţie propusă de sindicalişti, cu două cozi de aşteptare care duc spre două ascensoare şi o coadă prioritară ”pentru vizitatorii care au cumpărat bilete electronice”.

”Sper să reluăm lucrul cât de repede posibil, să nu-i mai pedepsim pe vizitatori, (…) lucrurile sunt acum în mâinile conducerii”, spune Denis Vavassori. Negocierile – întrerupte pentru cea mai mare parte a zilei de miercuri – au fost reluate, cu speranţa redeschiderii rapide a ”Doamnei de fier”, care a primit 6,2 milioane de vizitatori în 2017.

”Am înţeles că ideea acestei greve este de îmbunătăţi condiţiile de acces pentru vizitatori, spune Christine Guillot, venită împreună cu familia din Strasbourg, într-o vizită la Paris până vineri. ”Am venit cu toată familia, cei doi copii, şi, în fine, suntem oricum bucuroşi că ne aflăm aici. Ideal ar fi fost să putem vedea Turnul Eiffel de aproape, păcat, vom urca altă dată poate, vom veni în altă zi”, spune turista.


Citește și: GALERIE FOTO/ Matera, „rușinea Italiei”, locul în care Maia Morgenstern a filmat ”Patimile lui Hristos”, va fi Capitală Culturală Europeană în 2019


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News