„Din cauza unui preaviz de grevă lansat de o parte din personalul Turnului Eiffel, deschiderea Turnului Eiffel va fi perturbată la 19 februarie 2024”, au anunțat reprezentanții Sete pe site-ul său oficial, îndemnând turiștii să își amâne vizita.
Intrarea în vigoare începând de luni a acestei greve care poate fi prelungită a fost aprobată în unanimitate în cadrul unei adunări generale de săptămâna trecută, la apelul mai multor sindicate din cadrul Sete.
Sindicatele CGT și Force Ouvrière (FO) cer o mai bună gestionare financiară a clădirii de către Primăria Parisului, care deține 99% din capitalul Sete. Contractul, semnat în 2017, este valabil până în 2030.
Sindicaliștii acuză un model economic „mult prea ambiţios şi imposibil de menţinut”, pe fondul „unor bugete de lucrări subevaluate”, alături de „o supra-evaluare a veniturilor”.
Reprezentanții Sete susțin totodată că „mai multe șantiere nu se pot desfășura în același timp din motive de siguranță, ceea ce înseamnă că este necesară o nouă eșalonare și că lucrările mai costisitoare se desfășoară în timpul nopții”.
„Este clar că se află într-o stare de degradare. Dacă te duci sub turn, poți vedea într-adevăr urme de rugină. Sunt angajați cu o vechime de peste 30 de ani, nu au văzut niciodată așa ceva”, a declarat Denis Vavassori, delegat sindical CGT, la France Info.
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Turnul Eiffel a fost închis temporar din aceleași motive pe 27 decembrie, cu ocazia centenarului morții lui Gustave Eiffel, inginerul care a conceput turnul.
Turnul Eiffel a fost construit în 1887 și are o înălţime de 330 metri. Considerat un simbol al Parisului, monumentul este vizitat în fiecare an de aproximativ şapte milioane de persoane, iar alte peste 20 de milioane vin să îl vadă fără a urca în el.
Foto: Profimedia
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac