Conducerea Parisului a alocat 20 de milioane de euro pentru proiect şi va evalua proiectele propuse, ţinând cont şi de aspectul barierei, care va trebui să nu dăuneze din punct de vedere estetic.

Ideea este să există o „barieră permanentă şi estetică”, a spus Jean-François Martins, adjunctul însărcinat cu Turismul al primarului PS Anne Hidalgo. „Din păcate, riscul terorismului nu a dispărut”, a adăugat el.

Potrivit Le Parisien, această barieră ar putea să fie formată dintr-un zid de sticlă antiglonț de 2,5 metri înălțime. Astfel, întreaga zonă unde se află Turnul Eiffel, obiectiv turistic vizitat de aproximativ șapte milioane de oameni annual, ar putea fi înconjurată cu acest geam antiglonț.

„Vom înlocui gardurile metalice de pe axele de nord şi sud cu panouri de sticlă, care le vor oferi din nou parizienilor şi vizitatorilor o vedere foarte agreabilă către monument, de pe Champ de Mars şi Podul Iéna”, a continuat oficialul frances. Grilaje de tipul celor folosite în mod tradiţional în parcuri şi grădini vor fi instalate pe cele două axe.

La solicitarea Prefecturii de Poliţie, intrarea se va face prin grădini care încadrează turnul. „Noi vrem să ajungem la un adevărat parcurs peisagistic, controale mai fluide, care să îmbunătăţească confortul vizitatorilor şi să simplifice circulaţia”, a declarat el.

Noul dispozitiv urmează să împiedice „pătrunderile (…) unor indivizi sau vehicule”. El va fi lărgit şi va include cele două grădini şi două lacuri care încadrează turnul. Astfel, vizitatorilor va fi verificat, însă apoi se va putea plimba gratuit în jurului Turnului Eiffel.

Obiectivul este ca lucrările să fie demarate înainte de sfârşitul lui 2017, a declarat Martins. „Securizarea locurilor are tendinţa să le ofere asigurări turiştilor. Ceea ce-i face să fugă sunt atentatele”, spune el.

Noul dispozitiv se înscrie în cadrul unui vast plan, în valoare de 300 de milioane de euro, pe o perioadă de 15 ani, al cărui obiectiv este o consolidare a securităţii, modernizării primirii şi îmbunătăţirii confortului vizitei la celebrul turn.

Franța se află în stare de urgență de mai bine de un an. Măsura a fost luată în urma atentatelor de la 13 noiembrie, care au zguduit Parisul și care s-au soldat cu 130 de morți. De atunci, autoritățile franceze au dejucat mai multe atacuri teroriste, însă amenințarea teroristă este în continuare mare.

Totodată, pe 3 februarie, la Caruselul de la Luvru, un egiptean a atacat cu câte o macetă în fiecare mână patru militari din cadrul Operaţiunii Sentinelle. El a fost grav rănit prin împuşcare de către un militar care a ripostat.

Citește și: Franța a pierdut 750 de milioane de euro în urma atacurilor teroriste

Urmărește-ne pe Google News