Pe lângă analizele uzuale de sânge, un examen complet implică o radiografie pulmonară simplă.
De altfel, această investigaţie trebuie făcută o dată pe an, indiferent cât de bine va ies analizele uzuale. Se justifică prin faptul că, în rândul bărbaţilor, cancerul de plămâni este pe primul loc ca incidenţă. În rândul femeilor ocupă locul al doilea, după cel de sân.
„Asta ar fi rostul acestor radiografii anuale, să-i prinzi pe cei care sunt în stadiu incipient, deci care n-au nici o simptomatologie, dar care au acesta modificare radiologică primară”, a spus al ProTV profesorul Ioan Cordoş.
Cu atât mai mult aveţi nevoie de o radiografie pulmonară dacă observaţi că o infecţie respiratorie ţine nejustificat de mult.
„O tuse care nu se rezumă la o lună este un simptom care ar trebui să îl pună pe gânduri pe om şi să meargă la medic”, spune pneumologul Magdalena Ciobanu.
Deşi vorbim despre o boală gravă, la ora actuală tratamentele pentru cancerul pulmonar sunt performante şi individualizate.
„Dacă depistezi în stadii precoce, au toat şansele. Ceea ce se obţine prin tratament, fie chimioterapeutic, fie chirurgical, în zilele noastre nu se obţinea acum 10 ani”, a mai spus Cordoş.
Totul depinde de stadiul în care a fost descoperită boala. Iar un prim pas în depistarea precoce este radiografia de control.

 
 

Urmărește-ne pe Google News