”Pentru unii, Parlamentul (European) reprezintă democraţia europeană adevărată”, a afirmat Tusk în plenul de la Strasbourg, remarcând că, pentru alţii, această calitate revine mai ales Consiliului European, conclavul liderilor UE, datorită ”puternicei lor legitimităţi democratice”.
”De fapt, asemenea dispute nu îşi au rostul, pentru că ambele instituţii sunt democratice”, a subliniat el.
Pe de altă parte, Donald Tusk şi-a exprimat speranţa că alegerea a două femei în posturi europene de top ”va inspira multe fete şi femei să lupte pentru convingerile şi pasiunile lor”.
”Pentru prima dată, am atins echilibrul perfect de gen în poziţii de top. Europa nu înseamnă să vorbim despre femei, înseamnă să alegem femei”, a adăugat preşedintele Consiliului European.
”Sper, de asemenea, că acest lucru va inspira Parlamentul European în deciziile sale”, a pledat Tusk în faţa eurodeputaţilor.
Liderii UE s-au pus de acord marţi seară, la finalul unui summit maraton, asupra numelui succesorului lui Jean-Claude Juncker la şefia executivului comunitar, alegerea oprindu-se în cele din urmă asupra actualului ministru al apărării german, creştin-democrata Ursula von der Leyen, o apropiată a cancelarului Angela Merkel.
Pentru a deveni preşedinte al Comisiei, Ursula von der Leyen va trebui să obţină unda verde din partea PE în cursul unui vot prevăzut la mijlocul lunii iulie.
Citește și:OPINIE | Europa e condusă de o femeie. Iar o femeie la putere nu mai e despre puterea femeilor