Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, cei doi cetăţeni bulgari, V. S. şi I.I., în vârstă de 21, respectiv 51 de ani, şoferi ai unui autocar marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria, s-au prezentat, miercuri, în jurul orei 21.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, din jududeţul Galaţi, pentru efectuarea formalităţilor de control pentru intrarea în ţară.

Existând suspiciuni că aceştia ar putea transporta marfă fără documente de provenienţă, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului. Astfel, au fost descoperite ascunse, într-un loc special amenajat în rezervorul pentru combustibil al autocarului, 184 de pachete cu tutun aromat pentru narghilea, în greutate de 184 de kilograme, de proveniență Emiratele Arabe Unite, pentru care bărbaţii nu posedau niciun document de provenienţă.

Cu privire la cele constatate, cetăţenii bulgari au declarat că sunt şoferi la firma de transport şi nu aveau cunoştinţă despre existenţa pachetelor cu tutun.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor descoperite, în valoare de 31.280 lei, şi a autocarului, în valoare de 279.222 lei, pentru continuarea cercetărilor.  Totodată, pasagerii din mijlocul de transport au fost preluaţi de un alt autocar aparţinând aceleiaşi firme, în vederea continuării călătoriei.

Poliţiştii de frontieră au declanșat, în acest caz, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Citește și: REPORTAJ/Politică la piață, în ziua moțiunii. Românii știu ce se întâmplă, dar nu mai au încredere. “Ne-am săturat de promisiuni” – VIDEO

Urmărește-ne pe Google News