Nici până în momentul de față nu s-a stabilit nivelul subvenției pentru pentru tutun, se plâng producătorii de tutun din județul Dolj, comuna Daneți. Acest lucru a fost confirmat și de oficiali din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care ne-au menționat că „încă nu s-au stabilit cuantumurile pentru ajutoarele naționale tranzitorii pentru 2015”.

Ultima valoare a subvenției care a venit la tutun ajungea la 1280 de euro pe hectar. Din acești bani, fermierii își mai achitau din datoriile acumulate pentru lucrările făcute la tutun. Dar cum statul se pricepe de minune la sabotat propriile industrii nici aceasta nu face excepție.

S-a redus numărul producătorilor cu 75%

„Aceasta este o cultură pe care oamenii din această zonă nu vor să o abandoneze dar s-ar putea să se ajungă la asta dacă nu vor primi ajutorul de la stat”, a declarat Vena Spiridon. Chiar și așa situația din Daneți nu mai este chiar atât de bună și asta pentru că suprafața cultivate cu tutun a scăzut în ultimii 20 de ani cu 75%.

0-309165-tutun.jpg

În Daneți, au mai rămas 120 de hectare de tutun care sunt cultivate de aproape 100 de fermieri, dar înainte erau peste 500 de hectare. Iar producția pe hectar ajunge la 1-1,5 tone de tutun pe hectar. Singura firmă de prim procesare de tutun din România este Rom Ital Zimnicea, acolo mergând tot tutunul celor din Daneți.

Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia

„Dar sunt mulți care preferă să nu predea tutunul firmei din Zimnicea pentru că prefer să-l vândă la negru unde prețul este mult mai bun”, a mai spus Vena Spiridon.

„La negru” vs. preț de sărăcie

Potrivit oamenilor din localitate , tutunul cultivat acolo ajunge să se vândă „la negru” și cu un preț cuprins între 10 și 20 de lei kilogramul. Soiurile românești au dispărut de mai bine de 10 ani din această regiune. Înainte oamenii se mândreau cu soiuri precum Soare și Foc, acum acestea au fost înlocuite de soiuri ungurești.

„Prețul la tutun este foarte prost pentru că ni-l ia ca și cum ar fi la categoria a-IV-a (tutunul de cea mai proastă calitate) și nu ne oferă mai mult de 1,7 lei pe kilogramul de tutun. Nu ne convine dar nu avem ce face, mai ales că această planta necesotă foarte multă manoperă”, ne-a declarant Vena Spiridon, o producătoare de tutun din Daneți.

Pe lângă faptul că nici tutunul nu este de o calitate prea bună, în apărarea procersatorului, producătorii români au o concurență acerbă care vine de la jumătate de glob distanță. Cubanezii vând industriei noastre tutun foarte ieftin, chiar mai ieftin decât al fermierilor noștri. „Multe companii aleg să cumpere de la cubanezi pentru că au mână de muncă mult mai ieftină decât noi șiși permit să vândă mai ieftin”, mai spune Spiridon.

Subiectele pentru concursurile organizate de Senat, scurse în presă. Angajații acuză măsluirea examenelor pentru politrucii aduși de demnitari – EXCLUSIV
Recomandări
Subiectele pentru concursurile organizate de Senat, scurse în presă. Angajații acuză măsluirea examenelor pentru politrucii aduși de demnitari – EXCLUSIV

Pe de altă parte, potrivit oltenilor, tutunul este una din plantele care chiar poate avea forță de muncă foarte ieftină pentru că poate folosi bătrânii și copii la recoltat.

Zonă prea secetoasă pentru un tutun de calitate

Burley este ceva mai ieftin pentru că are o producție mai mare și se usucă la soare, în timp ce Virginia are o recoltă mai mica și se usucă la foc indirect.

Cele mai vândute cantități de tutun sunt cele din categoriile 3 și 4, mai ales la Burley pentru că aici este zonă secetoasă, și nefiind umiditate în faza de uscare, atunci când tutunul este galben și ar trebui să dea în roșu- roșu ciocolatiu, nu se poate face la calități superioare.

Nu același lucru se poate spune și despre tutunul care este cultivat în zonele Târgu-Mureș și Ocna Mureș sau Arad, unde sunt mai multe ploi. Acolo tutunul este de o calitate mai bună și prin urmare, și ceva mai scump.

tutun_02.jpg

Tutunul venit din zona Daneți ajunge în diferite rețete de tutun  împreună cu soiul Virginia și alte câteva soiuri orientale și ajunge pe piața noastră.

Semințele de tutun scump ca aurul

Stelian Zăinel, un producător de tutun din localitatea Brabeți, prefer să nu vândă tutunul celor din Zimnicea.

”Este mult prea ieftin și ies în pierdere dacă l-aș vinde lor. Așa prefer să-l cultiv pentru mine. Ultima oară când am luat semințe am dat 400 de lei pe 6 grame de semințe. Era un soi unguresc”, a declarat acesta.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Spune că nu vrea să-l vândă pentru că știe cât se câștigă din munca lui și nu îi convine. „Am făcut un calcul și dintr-un kilogram de tutun ies vreo 40 de pachete de țigări. Pai dacă eu îl dau cu 1,7 lei, ei scot pe alea 40 de pachete vreo 600 de lei și nu îmi convine”, ne-a mai spus Zăinel.

Pe cel pe care îl produce pentru consumul propriu, îl tratează „după tradiție” pentru că este foarte puternic și nu poate fi fumat simplu. Așa că „nea Stelică” are o rețetă proprie. Mai întâi îl lasă la uscat, dar să nu se usuce de tot, apoi în bagă în butoaie cu apă timp de 24 de ore. „trebuie să fie apă caldă, așa îî ia și mai mult din tărie, altfel îți termină plâmânii când tragi din el”, spune nea Stelică.

Nu are decât 1.000 de metri pătrați cultivați cu tutun, dar din acest teren plus alte câteva suprafețe îi asigură supraviețuirea an de an. Cam aceasta este povestea oricărui oltean de rând din sudul deșertificat al Olteniei.

tutun

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI