Oprean este același care a cumpărat, din poziția de șef al delegației TVR la Cupa Mondială, 712 bilete „la prețuri speciale” la meciurile CM, în numele instituției. Asta i-a adus prima plângere penală.

Noua plângere penală face referire la angajamente vizând Campionatul de Fotbal Feminin 2023 și următoarele patru ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară și de Iarnă, pentru care Oprean ar fi semnat înțelegeri fără a avea împuternicirea TVR.

„Mai exact, în data de 15.04.2022, domnul Oprean, jurnalist TV la acea dată, și nu șef de achiziții sportive – titulatură pe care și-a arogat-o fără a avea o numire oficială din partea managementului SRTv -, a înaintat și semnat în numele instituției o ofertă angajantă în valoare de aproape șapte milioane de euro, aferentă unor competiții sportive. Oferta, înaintată către Departamentul Sport al EBU, viza Campionatul de Fotbal Feminin 2023 și următoarele patru ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară și de Iarnă – 2026, 2028, 2030 și 2032”, susține postul public de televiziune, în comunicatul remis luni seară.

Dezbaterea Maia Sandu – Alexandr Stoianoglo nu va înclina balanța voturilor
Recomandări
Dezbaterea Maia Sandu – Alexandr Stoianoglo nu va înclina balanța voturilor

Sursa citată notează că, printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație (CA) al SRTv, orice aprobare sau efectuare de cheltuieli în valoare de până în 100.000 de euro se realizează prin hotărârea Comitetului Director, în timp ce cheltuielile care depășesc acest prag sunt aprobate doar de CA.

„Așadar, prin demersul său, Cristian Oprean și-a depășit atribuțiile prevăzute în fișa postului, substituindu-se ordonatorului principal de credite și intervenind în politica editorială a serviciului public de televiziune. Conducerea TVR a aflat de aceste fapte abia în luna ianuarie 2023, când Televiziunea Română a primit primele facturi aferente acestor angajamente”, menționează TVR în comunicat.

Corespondența purtată ulterior de actuala conducere a Departamentului Sport din cadrul Televiziunii Române cu reprezentanţii departamentului de profil de la EBU a relevat faptul că cele două oferte trimise de fostul salariat SRTv generează obligații financiare pentru televiziunea publică, mai susțin reprezentanții TVR. Este motivul pentru care TVR a decis să depună noua plângere penală pe numele lui Oprean.

Cristian Oprean, angajat al TVR vreme de 23 de ani, și-a dat demisia în ianuarie, imediat după izbucnirea scandalului legat de achiziționarea a 712 bilete la CM din Qatar „la prețuri speciale”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Masoneria - reţeaua de păpuşari care fac bani din afaceri cu statul. Loja obscură unde se întâlneau politicieni și afaceriști
Știrileprotv.ro
Masoneria - reţeaua de păpuşari care fac bani din afaceri cu statul. Loja obscură unde se întâlneau politicieni și afaceriști
Wow! Daniela Iliescu, fără lenjerie intimă la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan, după marele scandalul cu mama Geta! Asta nu e tot: dantelă neagră, decolteu adânc și...
Viva.ro
Wow! Daniela Iliescu, fără lenjerie intimă la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan, după marele scandalul cu mama Geta! Asta nu e tot: dantelă neagră, decolteu adânc și...
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Libertateapentrufemei.ro
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Cum te omoară, de fapt, aragazul. 40.000 de europeni își pierd viața în fiecare an. Este o problemă mult mai gravă decât am crezut
FANATIK.RO
Cum te omoară, de fapt, aragazul. 40.000 de europeni își pierd viața în fiecare an. Este o problemă mult mai gravă decât am crezut
Elisabeta Lipă, laudată de copii ca pe vremea Elenei Ceaușescu, într-un video viral: „Căci pe lângă demnitatea / De-a purta pe umeri țara / Zâmbetul vă e ca floarea / Ce-nflorește primăvara”
GSP.RO
Elisabeta Lipă, laudată de copii ca pe vremea Elenei Ceaușescu, într-un video viral: „Căci pe lângă demnitatea / De-a purta pe umeri țara / Zâmbetul vă e ca floarea / Ce-nflorește primăvara”
Municipiul în care se află cea mai mare alee de cireși japonezi din România. Locul va fi o atracție turistică
FANATIK.RO
Municipiul în care se află cea mai mare alee de cireși japonezi din România. Locul va fi o atracție turistică
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Unica.ro
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Burse mai mari pentru studenți. Ce valoare vor avea
Financiarul.ro
Burse mai mari pentru studenți. Ce valoare vor avea
"A murit cel mai frumos om din viaţa mea". Mărturia tinerei care şi-a lovit mortal iubitul, în Galaţi
Observatornews.ro
"A murit cel mai frumos om din viaţa mea". Mărturia tinerei care şi-a lovit mortal iubitul, în Galaţi
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI