„Suferinţa ucrainenilor care trăiesc de două săptămâni drama războiului ne-a impresionat pe toți. (…) Prin acest demers, TVR înțelege să fie consecventă principiilor sale bazate pe echilibru, informare corectă, atenție acordată nevoilor sociale, decență și spirit constructiv”, a declarat Dan Cristian Turturică, preşedinte-director general al TVR, citat de site-ul postului public.

Aceste transmisiuni vor fi însoţite de un mesaj de tipul „Program preluat de la televiziunea publică din Ucraina, destinat refugiaţilor”, care va fi afişat pe crawl. Ele vor putea fi urmărite pe TVR 3 (20.00 – 21.50) și TVR International (23.00 – 0.50). TVR CLUJ şi TVR IAŞI vor prelua programul începând cu data de 14 martie, între orele 22.00 şi 23.50.

„Televiziunea Română se alătură astfel altor posturi publice care preiau programul transmis prin satelit, într-un gest de solidaritate cu Ucraina şi cetăţenii săi“, spun oficialii postului public.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News