Alături de conturile deja suspendate anterior, anunțate în luna februarie când Twitter a publicat pentru prima dată cifre ale acestei campanii, numărul total al conturilor suspendate ce promovează terorismul se ridică la peste 360.000 de la mijlocul anului 2015 și până în prezent, conform AFP.

Twitter, Facebook și Google, date în judecată

Tatăl unei studente din California, ucisă în atentatele din noiembrie 2015 de la Paris, a acționat în justiție Twitter, Facebook și Google (Youtube), afirmând că acestea au permis grupărilor jihadiste să-și răspândească ideologia și să racoleze simpatizanți. Nohemi Gonzalez (23 de ani), o studentă originară din El Monte, California (sud-vestul SUA) este singura victima americană printre cele 130 de persoane ucise de un comando jihadist pe 13 noiembrie, la Paris. Ea a fost ucisă în timp ce lua masa la restaurantul Belle Equipe.

În plângerea depusă săptămâna aceasta la tribunalul federal din California de Nord, tatăl victimei, Reynaldo Gonzalez, afirmă că rețelele de socializare au adus ‘în cunoștință de cauză un sprijin material esențial în ascensiunea grupării jihadiste Statul Islamic (SI) și i-au permis să efectueze numeroase atacuri, inclusiv cel din 13 noiembrie.

În decembrie 2014, potrivit textului, Stat Islamic avea 70.000 de conturi pe Twitter, dintre care 79 oficiale și postări ‘de cel puțin 90 de tweet-uri pe minut. ‘Gruparea Stat Islamic utilizează Google (Youtube) și Facebook în aceeași manieră, insistă tatăl victimei în plângerea sa, solicitând despăgubiri de valoare nespecificată. O primă audiere este programată pentru 21 septembrie la un tribunal federal din Oakland (California de Nord).

Schimbare majoră la Twitter! Rețeaua de socializare ar putea să ofere mai mult spațiu pentru mesaje

 
 

Urmărește-ne pe Google News