Biroul premierului britanic a acuzat Ambasada Rusiei la Londra de dezinformare, după ce reprezentanții ei au publicat pe Twitter mai multe imagini cu bombardamentul de miercuri din orașul ucrainean Mariupol despre care au scris că sunt false.

Unul dintre tweet-urile Ambasadei Rusiei din Londra eliminate de Twitter | Foto: @Russian Embassy/Twitter

Într-un alt mesaj pe Twitter, Ambasada Rusiei a susținut că o bloggeriță ucraineană din industria de frumusețe „a jucat rolul ambelor femei însărcinate” în fotografiile pe care le-a evidențiat.

Unul dintre tweet-urile Ambasadei Rusiei din Londra despre bloggerița însărcinată Marianna Podgurskaya | Foto: @Russian Embassy/Twitter

Ambasada Rusiei din Londra a preluat și alte narațiuni ale Kremlinului cu privire la război, publicând miercuri afirmații potrivit cărora ucrainenii plănuiau „o provocare cu toxine” pentru a acuza Rusia că folosește arme chimice.

Un purtător de cuvânt al Twitter a declarat că platforma a șters respectivele tweet-uri „pentru că acestea încălcau regulile Twitter, în special politicile noastre privind comportamentul instigator la ură și comportamentul abuziv legat de negarea evenimentelor violente”. Twitter a decis însă că tweetul privind „toxinele” nu încalcă regulile de conținut.

Anterior, în cursul zilei de joi, un purtător de cuvânt al prim-ministrului britanic Boris Johnson a declarat în fața reporterilor: „Este clar că aceasta este o nouă dezinformare. Ați văzut fotografiile cu oamenii care au fost răniți”.

Întrebat dacă Boris Johnson ar dori ca platformele de socializare să închidă conturile Ambasadei Rusiei, purtătorul de cuvânt a răspuns: „Este, în mod evident, o chestiune care privește Twitter, noi am fost foarte clari când am spus că aceasta este o acțiune de dezinformare. Ați văzut creșterea numărului de civili care au fost vizați și, din păcate, răniți și uciși de atacurile rusești”.

Și Nadine Dorries, ministrul britanic al culturii, a acuzat Ambasada Rusiei că publică știri false și a spus că acestea au fost raportate administratorilor Twitter.

Eliot Higgins, fondatorul site-ului de jurnalism de investigație Bellingcat, a îndemnat joi Twitter să „elimine aceste conturi de propagandă” de pe platformă. El a contestat tweet-urile Ambasadei Rusiei din Londra cu privire la atacul de la spitalul de copii din Mariupol, în care a fost distrus un complex de 600 de paturi, care avea mai multe secții de pediatrie și o maternitate.

Accesul la Twitter a fost restricționat în Rusia, după ce platforma a blocat conținutul a două instituții de știri de stat, Russia Today și Sputnik, pe întregul teritoriul al Uniuni Europene.

Rusia susține în continuare că forțele sale nu au bombardat o maternitate, ci o clădire preluată de mult timp de trupele ucrainene, informează Reuters. În urma atacului, trei persoane au murit, printre care o fetiță, iar mai multe femei însărcinate au fost evacuate.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News