Virusologul, care avea peste 60.000 de vizitatori pe Twitter înainte să-i fie blocat contul, a făcut vâlvă în această săptămână, după ce a susținut că are dovezi că guvernul chinez a fost implicat în crearea virusului, care a ucis până acum peste 936.156 de oameni în întreaga lume.

Li-Meng Yan susține că a fugit în SUA și se ascunde acum în Los Angeles. Twitter a introdus în luna mai o politică destul de controversată și contestată pentru a eticheta postările care conțin informații despre COVID-19.

Platforma de social media a precizat că politica a fost introdusă pentru a “oferi explicații sau clarificări suplimentare în situațiile în care riscurile de vătămare asociate unui tweet sunt mai puțin severe, dar în care oamenii pot fi confundați sau induși în eroare de conținut”.

Twitter nu pare să fi etichetat niciunul dintre tweet-urile doctorului Yan, dar, în schimb, i-a suspendat contul. Un purtător de cuvânt a declarat pentru Newsweek că Twitter nu comentează conturile individuale.

Doctorul Yan a făcut precizările cu privire la originile COVID-19 într-un raport alături de alți trei colegi, un grup fondat de fostul consilier al președintelui Donald Trump, Steven Bannon, potrivit Newsweek.

Raportul, care nu a fost revizuit de colegi, scria: “Teoria originii naturale, deși acceptată pe scară largă, nu are un sprijin substanțial. Teoria alternativă conform căreia virusul ar fi putut proveni dintr-un laborator de cercetare este însă strict cenzurată în revistele științifice evaluate de colegi”.

Cercetătorii au susținut că au dovezi conform cărora COVID-19 a fost creat într-un laborator, dar raportul nu pare să prezinte informații noi despre virus.

Universitatea din Hong Kong a contestat concluziile și a lansat o declarație către ITV, unde a scris: “Declarația doctorului Yan nu este în concordanță cu faptele. Nu are nicio bază științifică, seamănă cu zvonurile”.

Dr. Yan a apărut, de asemenea, marți, la Tucker Carlson, de la Fox News, pentru a vorbi despre raport. Ea i-a spus gazdei Tucker Carlson că virusul este “creat de om” și a susținut: “Am dovezi care să arate de ce o pot face, ce au făcut, cum [au făcut-o]”. Iar lumea științifică tace… lucrează împreună cu Partidul Comunist Chinez, nu vor ca oamenii să știe adevărul”.

“De aceea sunt suspendată, sunt suprimată, sunt ținta pe care Partidul Comunist Chinez vrea să o facă să dispară”, a adăugat doctorul Yan.

Interviul a fost încărcat pe pagina de Facebook Tucker Carlson Tonight, dar site-ul de socializare a precizat: “Principalele afirmații sunt inexacte”.

Facebook a prezentat trei povești de la Factcheck.org și USA Today pentru a dezbate afirmațiile doctorului Yan că virusul a fost creat de om, potrivit Newsweek.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News