Premierul Victor Ponta nu a fost prezent la ceremonia religioasă de la o biserică din Iaşi, spre nemulţumirea câtorva protestatari care se adunaseră în speranţa că îi vor putea transmite problemele lor. Soţia sa însă a impresionat pe toată lumea cu o rochie nude, cu spatele gol. Daciana Sârbu le-a ţinut în braţe pe cele trei micuţe după ce acestea au fost creştinate, iar pe părinţii lor i-a felicitat. La slujba oficiată de 5 preoţi au fost prezenţi şi europarlamentarul Corina Creţu, naşa fetiţelor, dar şi ministrul mediului şi pădurilor, Rovana Plumb. Invitaţii au mers apoi la petrecere, la un restaurant din centrul oraşului, unde şi-a făcut apariţia şi premierul Victor Ponta.
Ponta a fost huiduit în faţa bisericii, în lipsă
Un grup de foşti angajaţi ai CET Iaşi, care au fost disponibilizaţi, l-a aşteptat, sâmbătă, pe Victor Ponta (foto), în faţa bisericii unde avea loc botezul, cu afişe pe care scria “Respectaţi contractul colectiv de muncă” şi “Daţi-ne banii!”. Premierul s-a prezentat însă direct la petrecerea de la restaurant, aşa că nu le-a auzit păsurile.