Prețul noului serviciu este același ca la UberSELECT, respectiv 1,65 lei pe kilometri și 0,28 lei pe minut. Este nevoie, însă, ca o cursă să coste minimum 12 lei, potrivit companiei.

În Europa, Uber mai oferă opțiuni de mobilitate electrice în Londra, Paris, Madrid, Amsterdam, Lisabona, Porto și Zurich.

“Credem că viitorul transportului este electric, împărțit cu alții și autonom, dar este încă o cale lungă până acolo. Scopul acestui serviciu pilot este să facă mobilitatea electrică accesibilă unui număr de oameni mai mare ca niciodată și să contribuie la dezvoltarea transportului electric în București. Nu putem reuși singuri – vrem să încheiem parteneriate cu autoritățile, cu producătorii auto și cu alți actori din zona de energie pentru a face mașinile electrice disponibile tuturor, peste tot ” a spus Nicoleta Schroeder, Uber România.

Bucureștiul, poluat și aglomerat

România a fost aleasă pentru lansarea serviciului pilot UberGREEN pentru că este una dintre cele mai importante țări din Uniunea Europeană pentru Uber, dar și pentru că București se confruntă cu o problemă severă a poluării aerului.

De asemenea, mai multe topuri au arătat că Bucureștiul este cel mai aglomerat oraș al Europei, așa cum arată compania de navigație TomTom.

UberGREEN folosește mașini Renault Zoe

Mașinile din serviciul pilot din București sunt modelul Renault Zoe cu noua baterie Z.E. 40, care permite o autonomie de 400 km NEDC (echivalentul unei distanțe reale de 300 km în mediu urban și limitrof) după o singură încărcare.

Uber a colaborat cu Eldrive pentru a le oferi partenerilor interesați să facă parte din serviciul pilot cea mai bună ofertă de leasing de pe piață. Eldrive vrea să facă în România o rețea de stații de ăncărcare.

Și Guvernul României vrea să construiască o astfel de rețea.

La evenimentul de lansare al serviciului UberGREEN au participat și Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, Iulian Iancu – președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților și Ion Câmpeanu – secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului.

Hans Klemm crede că Uber e serviciu digital, Curtea Europeană de Justiție îl contrazice

”Faptul că Bucureștiul este unul dintre primele orașe din Europa unde este lansat acest serviciu, pe lângă Londra, Paris sau Madrid arată deschiderea românilor față de servicii inovatoare digitale” a declarat Hans Klemm.

Totuși, Uber nu este serviciu digital, ci serviciu de transport, după cum a decretat în decembrie Curtea Europeană de Justiție.

”Ministerul Mediului încurajează achiziția de mașini electrice și hibrid prin programul Rabla Plus. Ține de noi ca de la an la an să creștem numărul de mașini electrice și gradul lor de utilizare” a declarat Ion Câmpeanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului.

În fine, Iulian Iancu a declarat că 90% din petrolul extras este folosit în transport, dar a subliniat că ”viitorul aparține energiei electrice”.

”Începem ușor-ușor să înțelegem că trăim într-un sistem cu un echilibru de mediu foarte precar. Trăim într-o epocă cu provocări de mediu fără precedent. Răspunsul cred că stă în revoluția digitală și tehnologică. 90% din petrolul lumii este în transport. Viitorul aparține energiei electrice. Avem nevoie însă de o perioadă de tranziție și aici ne poate ajuta tehnologia” a afirmat Iancu.

Concurență acerbă pentru Uber

Uber concurează în România cu Taxify, un serviciu similar din Estonia, finanțat de grupul chinez Didi Chuxing. De asemenea, concurează cu aplicațiile Star Taxi și Clever Taxi, dar și cu companiile clasice de taximetrie.

La nivel mondial, tot mai multe companii se aruncă în luptă: producătorul japonez Nissan a anunțat deja un competitor pentru Uber, iar Sony se aliază cu o serie de companii de taxi pentru o platformă similară.

 
 

Urmărește-ne pe Google News