„Suntem aici să rămânem, vom face tot ce ține de noi să continuăm să ne dezvoltăm serviciul. Suntem pro-reglementări și pro-dialog”, au declarat reprezentanții Uber România, citați de hotnews.ro.
Reacția vine după ce primarul general, Gabriela Firea, a declarat că în București vor circulă doar taximetre licențiate și nu a explicat dacă decizia va afecta Uber și Taxify.
„România este o țară importantă pentru noi-vrem să continuăm să ne dezvoltăm serviciul aici în beneficiul celor peste 450,000 de oameni care deja îl folosesc. Suntem pro-reglementare și pro-dialog. Transportul urban se schimbă-credem că trebuie să avem o discuție despre viitorul orașelor, nu despre trecutul lor. Propunem autorităților din România și tuturor actorilor din industrie să discutăm despre soluții care au fost deja adoptate de alte state membre UE – soluții care încurajează noi alternative la mașinile personale și care aduc mai multă valoare pentru comunitățile locale”, a declarat miercuri, Alexandra Corolea, reprezentant Uber România.
Potrivit acesteia, în Europa sunt țări care au reglementat serviciul, în loc să îl interzică. Estonia, Lituania, Finlanda sunt exemple de țări care au ales să reglementeze serviciile de rîde sharing-ul și să implementeze un sistem de licențiere, atât pentru platformă, cât și pentru șoferii-parteneri, potrivit Uber România.
Legea care reglementează serviciile de ridesharing a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017 și prevede un proces de înregistrare rapid și ușor pentru conducătorii auto care oferă „servicii de transport de călători contra cost”, care pot fi fie persoane juridice, fie persoane fizice. Un intermediar „organizator de transport de călători contra cost” poate face acest lucru în numele lor, la cererea lor, potrivit reprezentanților Uber România.
Sursa foto: HEPTA
CITEȘTE ȘI…
EXCLUSIV/ Filmul celor două atacuri de la metrou. Tânăra ucisă a încercat să se salveze, dar a fost lovită cu picioarele în cap
De ce ar fi comis criminala de la metrou fapta. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro