Transportul pentru Londra (TfL) a refuzat să ofere companiei Uber o licență de operare pe următorii cinci ani în septembrie 2017, acuzând deficiențe în modalitatea sa de a raporta infracțiunile grave și verificarea istoricului conducătorilor auto.

O instanță din zona Westminster a acceptat argumentaţia Uber că mentalitatea şi practicile s-au îmbunătăţit.

Judecătorul care a acordat licența pentru următoarele 15 luni a criticat firma pentru comportamentul său trecut ca fiind menit să „dezvolte afacerea indiferent de consecințe”.

Ca răspuns la această decizie, primarul londonez Sadiq Khan a declarat: „După ani de funcționare defectuoasă în Londra, Uber a acceptat acum că acțiunea TfL în refuzul de a-și reînnoi licența a fost total justificată. Astăzi, poziția noastră a fost justificată de instanță”. El a apreciat că decizia instanţei judiciare constituie o „perioadă de probaţiune” după „ani de servicii de slabă calitate”, adăugând că „indiferent cât de puternici și cât de mari sunteți, trebuie să jucați după reguli”.

Cheltuielile de judecată, care se ridică la 425.000 de lire sterline, vor fi suportate de Uber.


Citește și: ANALIZĂ / Paradoxul românesc: Țară depopulată și săracă, dar cu creșteri economice record


 

Urmărește-ne pe Google News