„În baza art. 113 alin. 3, art. 114 alin. 2 lit. b, art. 125 alin. 1 şi 2 Cod penal şi art. 129 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului Fojică Mario-Alexandru, minor la data săvârşirii faptelor, măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe perioada maximă de 15 (cincisprezece) ani pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: – omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 188, art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 113 şi urm. Cod penal; – tentativa la omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 alin. 1 rap. art. 188, art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 113 şi urm. Cod penal; – port fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 372 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 113 şi urm. Cod penal – folosirea fără drept de obiecte periculoase, prevăzută şi pedepsită de art. 372 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 113 şi urm. Cod penal”, se arată în minuta Tribunalului Dolj.
Instanţa a mai decis ca executarea măsurii educative să fie într-un penitenciar.
Magistraţii au admis acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi îl obligă pe Mario Alexandru Fojică la plata sumei 29317,39 lei, despăgubiri materiale.
De asemenea, el trebuie să achite lui Emanuel Bădică, tânărul pe care l-a înjunghiat în Grădina Botanică, împreună cu părinţii săi, 200.000 de lei despăgubiri morale.
Totodată, instanţa l-a obligat să achite către familia victimei, în total, 600.000 de euro, reprezentând despăgubiri morale.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Tânărul a fost trimis în judecată în luna septembrie a anului trecut. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au stabilit că tânărul şi-a premeditat fapta.
„În data de 27.06.2023, în jurul orelor 16.00, în timp ce se afla în Grădina Botanică din Craiova, inculpatul F.M.A. a pus în aplicare hotărârea infracţională de a ucide, înjunghiind de mai multe ori cu un cuţit, în zone vitale atât pe victima L.M.M., provocând decesul acesteia, cât şi pe persoana vătămată B.E., acesteia producându-i leziuni traumatice ce au necesitat cca. 40 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei. La stabilirea încadrării juridice a fost reţinută circumstanţa agravantă, premeditarea, având în vedere că inculpatul F.M.A. a luat hotărârea de a ucide înainte de a pleca de acasă, sens în care s-a pregătit, înarmându-se cu un cuţit şi luând asupra sa obiecte apte a nu fi identificat, apoi a reflectat asupra modului, a împrejurărilor, a locului şi a momentului de săvârşire a faptelor”, arătau procurorii.
Ei au considerat că, deşi tânărul nu cunoştea cele două victime, „din modul în care acesta a acţionat, rezultă că a plecat de acasă cu intenţia clară de a ucide pe cineva, rămânându-i doar să-şi aleagă victimele în funcţie de împrejurări şi să acţioneze la momentul oportun”.
Citește și: „Nu suport să văd oameni fericiți”. Scandal la procesul criminalului din Grădina Botanică din Craiova
Foto: Gazetadecluj.ro