Ucigașul micuțului Tamas Till a fost reținut. El fusese eliberat de poliția maghiară după ce a mărturisit, dar fapta comisă acum 24 de ani se prescrisese
Tamas Till a fost ucis în 2020, când avea doar 11 ani. Foto: Blikk
Eliberarea lui János F. (41 de ani), care a mărturisit că l-a ucis Tamás Till (11 ani) în 2000, a stârnit revoltă în Ungaria și propuneri de modificare a legii, Joi, 12 decembrie, poliția a emis mandatele pentru ucidere din culpă și neacordarea ajutorului, iar bărbatul a fost reținut, a informat Blikk.
János F. a ucis la vârsta de 16 ani, iar răspunderea penală a expirat 15 ani mai târziu, la sfârșitul lunii mai 2015.
El a făcut mărturisiri complete într-un interogatoriu pe 28 noiembrie. Cu toate acestea, a fost eliberat. Termenul de prescripție a faptei expirase.
Ulterior, pe 12 decembrie, poliția maghiară a emis un mandat de arestare, iar bărbatul, un antreprenor din Budapesta a fost reținut.
János F. a fost dat în urmărire câteva ore. Foto: police.hu
Procuratura din Bács-Kiskun a ajuns la concluzia că „este exclus conceptual termenul de prescripție. În consecință, dacă cineva comite o omucidere calificată ca minor, aceasta nu poate fi prescrisă în același mod ca și când ar fi comis-o ca adult”.
Astfel, parchetul care supraveghează legalitatea cauzei, „a chemat organul de anchetă pentru a reține și interoga persoana suspectată de săvârșirea infracțiunii”.
Polițiștii au mers joi la apartamentul lui, bărbatul nu mai era acasă, așa că împotriva lui i s-a emis mandat. A fost prins în câteva ore.
Conform Blikk, János F. și proaspăta lui soție, și-au șters pozele de pe paginile lor de socializare, iar casa lor este a fost scoasă la vânzare. De asemenea, el și-a lichidat afacerile. Era proprietar sau coproprietar în 10 companii de comerț cu amănuntul, de mobilă și construcții. Va fi dificil pentru familia victimei să încaseze despăgubiri, a spus dr. József Lichy, reprezentantul legal al familiei lui Tamás Till.