Ucigașul polițistului Sorin Vezeteu este încarcerat din 21 iulie, când Tribunalul Suceava a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 Ioan Beșa, care în urmă cu o săptămînă l-a ucis pe polițistul Sorin Vezeteu, în Gara Burdujeni din Suceava, cu zeci de lovituri de cuțit, rămâne în arest preventivde zile, fiind acuzat de omor, faptă pentru care riscă până la 25 de ani de închisoare.

Ioan Beșa a contestat decizia de arestare preventivă la Curtea de Apel Suceava, care miercuri a decis definitiv să rămână în arest.

Polițistul Sorin Vezeteu, în vârstă de 38 de ani, a fost înjunghiat mortal în 20 iulie, de Ioan Beșa,  în Gara Burdujeni din Suceava. Asasinul, în vârstă de 24 de ani, din comuna Valea Moldovei, județul Suceava, un obișnuit al pușcăriilor și al aresturilor, s-a autodeclarat un dușman de moarte al polițiștilor și al uniformei purtate de aceștia.

„Nu suport uniforma, urăsc uniforma de poliție, urăsc polițiștii, am jurat să mă răzbun, să le iau viața, pentru că am fost închis pe nedrept în Spania”, declara el în fața investigatorilor care l-au audiat imediat după asasinat.

În urma verificărilor s-a dovedit că asasinul a fost condamnat de două ori în Spania pentru acte de violență, iar acum este cercetat pentru omor calificat.

Agresorul a fost violent și în celula de arest. Și-a recunoscut fapta, nu a motivat-o, dar a spus că nu regretă nimic.

După uciderea lui Sorin Vezeteu, ministrul de Interne anunță că vrea majorarea pedepselor pentru cei care atacă polițiști și simplificarea regulilor privind folosirea armei de către forțele de ordine.

Citește și: Profilul psihologic al ucigaşului poliţistului Sorin Vezeteu şi psihologia percepţiei publice a statutului de poliţist în România

Urmărește-ne pe Google News