Visa să ajungă unul dintre cei mai buni IT-iști din lume și avea toate șanse. Însă, la doar 22 de ani, viața ei s-a oprit brusc după ce, spun părinții, ar fi contactat bacterii nosocomiale din unitățile în care a fost internată. Valentina avea o mulțime de vise. Era o fată extrem de deșteaptă, pasionată de IT, dar și de pictură. Studia și locuia de ceva vreme în Copenhaga, oraș în care își făcuse o a doua familie. Avea numeroase premii de excelnță și se pregătea intens pentru o carieră de succes ca programator la Microsoft.

Dorința ei cea mai mare era să scape de kilogramele în plus și, tocmai din acest motiv, a ales să facă o intervenție chirurgicală de micșorare a stomacului, după ce toate curele de slăbire pe care le ținuse nu o ajutaseră prea mult. S-a operat la Copenhaga însă din cauza unor complicații apărute după  intervenție, tânăra a ales să se trateze la București. După ce în primă fază i s-a spus că ar avea niște probleme de nutriție, fata a decis să mai ceară o părere și la Spitalul Militar Central.

Medicii de aici i-au descoperit o infecție la plămâni, iar familia a internat-o de trei ori până să ajungă în sala de operaţie. Au apărut alte complicații. Din cauza unei fistule, Valentina nu mai putea mânca nimic. A ajuns la un alt spital pentru a face o tomografie din cauză că aparatul din spitalul ăn care era internată  nu funcționa. Părinșii spun că medicii au trimis-o la Spitalul Universitar cu taxiul.

Ucisă de infecțiile nosocomiale din spitalele din Capitală

Apoi, pentru un alt set de analize, tânăra a fost dusă la Spitalul de Urgență Floreasca. Rudele fetei au fost şocate de ce s-a întâmplat aici.

Nu mi-au spus o dată că au recoltat probe, să văd rezultate. Nimic. Pe 25 a fost mutată într-un alt salon, o căldură infernală, aerul condiţionat nu mergea. Când i-au montat stentul nu mi-au cerut nimic, nici rezultatul analizelor, nimic, a mers pe încredere. Starea ei de sănătate atât s-a degradat încât erau ude pijamalele, puteai să storci din ele, cearceafurile patului la fel, pansamentele îi curgeau, mi-a zis că nu e de competenţa lor. Erau şi muşte în spitalul de urgenţă de la Floreasca! Ea era un caz special… Nu știam unde să mă duc, să plătesc, să vină să schimbe un pansament. Când am ridicat-o a rămas cu privirea pironită şi mi-am dat seama că ceva nu e bine. Am început să ţip: «Veniţi şi mă salvaţi că îmi pierd copilul». Cele două care erau în salon, paciente, au ieşit afară şi în uşa salonului a venit o infirmieră: «Doamnă, ce ţipaţi în halul ăsta, că treziţi tot palierul. să vină tot spitalul?!» ”, a povestit, distrusă de durere, mama fetei. Valentina a intrat în comă şi a fost dusă la terapie intensive.

Aici a mai trăit 30 ore. Familia a încercat să obţină fişa medicală după deces, dar s-a lovit de refuz din partea spitalelor.

Însă nu s-au lăsat și, în cele din urmă, au reușit să obțină analizele. Astfel au descoperit că fata contactase bacterii din spitalele prin care s-a tot plimbat. Familia Valentinei este devastată și vrea ca adevărul să iasă la iveală, iar medicii vinovați să plătească pentru moartea copilului lor. Tocmai de aceea au depus și o plângere penală.

 

Sursă foto: România TV

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News